Iron Man 2 preview
Premieră şi sesiune foto pentru presă, înainte de premiera mondială al mult aşteptatului Iron Man 2
Câteva dintre cele mai mari nume de la Hollywood au petrecut după amiaza zilei de vineri în compania presei pentru un preview la Iron Man2 precum şi pentru o şedinţă foto . Evenimentul a fost găzduit de hotelul Four Seasons din LA California, iar starurile s-au arătat extrem de bine dispuse în ciuda schimbărilor care au avut loc în programul premierei. Aceasta era programată la Londra, dar planurile organizatorilor au fost distruse de vulcanul care a erupt în Islanda şi care a aruncat asupra întregii Europe un imens nor de cenuşă, care a paralizat traficul aerian. Astfel starurile principale din film s-au adunat pentru presa dornică să obţină primele poze oficiale cu echipa. Gwyneth Paltrow sa alăturat colegilor de film în ciuda programului foarte încărcat. Alături de ea au fost şi Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Mickey Rourk, Don Cheadle, precum şi regizorul Jon Favreau.
Starurile au declarat că deşi norul de cenuşă îi ţine departe de Europa, vor încerca să ajungă la Londra chiar dacă va fi după premiera oficială a filmului.
„Din păcate nici chiar Iron Man nu poate zbura prin norul de cenuşă”, a declarat râzând Rober Downey Jr.







Cel mai asteptat film al lunii..Sper sa nu dezamageasca..din cate am citit s-au vandut de 5 ori mai multe bilete la film decat precedentul!
Deocamdata review-urile sunt pozitive…asteptam filmul si vom reveni asupra acestui subiect 😉