Closings and beginnings
Ne gândim de multe ori atunci când începe un nou an la tot ceea ce s-a petrecut în anul anterior. Ne gândim că urmează un nou început, că avem șansa încă o dată să ne atingem ceea ce ne-am propus să ne urmărim obiectivele stabilite și să încercăm să ni le atingem. Am crezut mult timp că ceea ce îmi propun poate fi atins cu ușurință, deși nu există o scurtătură în acest sens și de multe ori nu este deloc ușor. Așa că am ales să elimin „ușurința” și să văd ce îmi rezervă fiecare experiență.
Cu siguranță, anul 2021 a fost un an așa cum nu m-am așteptat. Presărat de multe schimbări unele majore, cu fericiri și bucurii alături de prieteni dragi, cu multă durere pentru pierderea unui prieten drag, dar și cu un strop de speranță că va fi bine, cândva va fi bine. Și a venit și binele așa cum nu m-am așteptat. A venit la pachet cu bucurii, fericiri și momente frumoase, a venit să îmi demonstreze că se poate schimba totul și că fiecare poate avea parte de un nou început.
Și acum în plină primăvară, cu puțin înainte de prima lună de vară reușesc să analizez fiecare moment și să mă bucur de ceea ce urmează în continuare.
Chiar dacă anul 2021 a fost dominat de prezența restricțiilor sper că anul acesta vom intra ușor în normalitate. Spun asta pentru că îmi doresc foarte mult să continui proiectul „wine stories” pe care l-am întrerupt din motive evidente și să mă concentrez pe acest tip de întâlniri în care să povestim cu și despre vinuri.
Printre ultimele vinuri degustate și pe care am așteptat cu nerăbdare să am ocazia să îl împărtășesc cu tine este Pinus Nigra de la crama Antonutti. Despre crama Anotnutti am povestit în nenumărate rânduri, este o cramă care mi-a rămas aproape de suflet și a cărei vinuri le promovez cu drag de fiecare dată când am ocazia. Pinus Nigra este dedicat lui Nicola Durandi, cel care a adus aproape de sufletul meu aceste vinuri minunate și care a reușit să creeze prin perseverență și dedicare vinuri de excepție.
Obținut din 100% Pinot Noir, recolta 2017, acest vin te uimește de la primul său contact cu papilele gustative. Sistemul de tăiere practicat este Guyot cu o densitate de 4,500 de plante pe hectar, iar pentru obținerea unei expuneri propice către soare a fost implementată tehnica de defoliere a viei.
Strugurii sunt culeși la maturitate deplină prin culegere manuală, urmând macerarea pentru o perioadă de 10 zile. Fermentația alcoolică și cea malolactică au loc în tancuri de inox urmată de maturarea în baric franțuzesc de stejar pentru o perioadă de 12 luni. Ultimul pas în acest proces este învechirea în sticlă pentru o perioada de 12 luni, înainte ca vinul să fie scos pe piață. Ca și modalitate de păstrare vreau să menționez faptul că deși este indicat a fi păstrat minim 10 ani, desigur perioada poate fi prelungită dacă putem să oferim acestui vin condițiile optime de păstrare care să nu includă desigur schimbări frecvente de temperatură sau expunerea directă în razele soarelui.
Pot spune cu mâna pe inimă că m-a uimit culoarea, un roșu rubiniu extrem de intens care reușește să acapareze vizual. Parcă de aici deja încep să se resimtă notele, chiar dacă nu ai apucat încă să duci paharul la nas, sunt prezente notele de rodie, zmeură și fructe negre dar și notele picante. Pentru un Pinot Noir și spun asta pentru că nu am mai avut ocazia să degust unul ca acesta notele se îmbină absolut armonios și se creează un soi de dans al notelor și al catifelării chiar pe papilele gustative pentru că acest vin evoluează pe măsură ce îl deguști, mai mult, îți oferă un echilibru absolut perfect între corpolența, delicatețea și prospețimea unui vin roșu, dar mai ales a unui Pinot Noir. Taninii sunt discreți, acest lucru este de apreciat pentru Pinot Noir și vorbim de un post gust persistent care ne aduce aminte de fructe de pădure.
Primul moment în care l-am degustat și l-am plimbat prin fiecare colțișor pentru a-l descoperi a fost deosebit. Este unul dintre acele vinuri care îți rămân întipărite în memorie atunci când le deguști, un vin care te face să te destinzi și să savurezi fiecare moment alături de cea mai importantă persoană din viața ta, un vin care te face să îți dorești ca timpul să rămână în loc și să te bucuri de fiecare secundă.
Un vin deosebit care cere un moment aparte și pe care nu îl uiți.
Text: Yle B
***
Vinurile cramei Antonutti le găsiți in România prin importatorul Mica Italie și prin distribuitorul WINE Hunter. Detalii în shop pe https://vinrepede.ro/