Vanda Hădărean, pentru a patra oară campioană mondială

Românca de 34 de ani, medaliată cu argint în 1992 la Jocurile Olimpice de la Barcelona cu echipa României, este campioană mondială la fitness. Ea a cucerit anul acesta al patrulea titlu, în cadrul concursului care s-a desfășurat la Las Vegas.

Chiar dacă este concurenta Canadei, țara în care locuiește în prezent, Vanda se consideră în continuare româncă 100% și speră că acest titlu să aducă bucurie și celor de acasă. Frumoasa gimnastă s-a retras din sportul care i-a adus bronzul la Jocurile Olimpice la vârsta de 18 ani, după ce a fost criticată pentru apariția în revista Playboy, eveniment care a avut loc în anul 2000. Deși a plecat din țară, românca nu a renunțat la sport sau la performanță, câștigând de trei ori titlul de Miss Fitness Canada (2006,2007 și 2008) și de patru ori cel de Miss Fitness World, dintre care ultimul în 2011. „Am lucrat extrem de mult, dar pot spune că sunt mulțumită acum. Cele mai mari emoții sunt la rochia de seară. Este foarte greu să alegi un model care să ți se potrivească, datorită corpului lucrat. Trebuie să areți totuși feminin, iar eu încerc să mă mențin în limitele esteticului”, dezvăluie românca.

Vanda este originară din Cluj și a spus că dorește să revină acasă. Deocamdată nu știe exact când va putea să facă acest lucru pentru că în prezent este antrenoare de gimnastică la prestigiosul centru Tumblers Gymnastics Centre din Canada. „Afacerile sunt pe primul loc, dar doresc să vin în vacanță în România. Voi avea și alte concursuri anul acesta și trebuie să-mi organizez programul în cel mai mic detaliu”, a precizat ea.

You may also like...

1 Response

  1. cristi spune:

    Felicitari pentru ea, ca sa realizezi asemenea performanta trebuie sa muncesti chiar mult. Din pacate concureaza pentru Canada, nu pentru noi, dar o inteleg, probabil ca acolo are mult mai multe posibilitati si este sprijinita, la noi ar fi avut sanse = 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.