Hugh Hefner nu vrea contract prenupțial
Părintele Playboy a anunțat că nu va semna nici un contract prenupțial cu viitoarea sa soție, pentru că are încredere deplină în ea

Deși prietenii i-au sugerat să semneze un contract prenupțial cu viitoarea lui soție, Crystall Harris în vârstă de doar 24 de ani, Hugh Hefner este convins că frumoasa blondă nu-i vânează averea de peste 41 de milioane de dolari. Crystall Hariis a fost playmate-ul lunii decembrie în anul 2009, iar în cazul decesului lui Hefner, averea care îi va reveni va fi conform testamentului acestuia. Situația se poate complica în cazul unui divorț, dacă frumoasa Crystall va avea pretenții asupra averii. Decizia lui Hugh Hefner a uimit opinia publică, pentru că săptămâna trecută au apărut zvonuri despre infidelitatea viitoarei soții, care a fost surprinsă, se pare, sărutându-se cu un tânăr. Se pare că viitorii soți nu iau în serios aceste „bârfe”, pentru că nunta va avea loc în continuare, pe 18 iunie la conacul Playboy.






