Clujeanul Cristian Gog, câştigătorul de la „Românii au talent”
Clujeanul a câştigat premul de 120.000 Euro. Păreriile cu privire la trucurile celui care se intitulează -Mentalist- sunt împărţite.
Cristian Gog a acordat un interviu pentru ziarul Gândul şi a ţinut să sublinieze faptul că absolut tot ceea ce a realizat pe scenă a fost un spectacol, o iluzie, pur şi simplu un număr de magie. El a primit votul din partea publicului, deci a câştigat pe bună dreptate. Pe de altă parte însă, mulţi consideră că acesta a folosit trucuri ieftine pentru a se juca nu doar cu juriul, ci şi cu spectatorii.

Mai mult, concurentul a fost chiar învinuit de faptul că ar fi făcut o înţelegere cu juriul. „Dincolo de partea morală – sunt unii în domeniul meu care fac astfel de înţelegeri, am criterii peste care nu trec şi nu voi trece niciodată. Vând iluzii, dar vreau să o fac elegant. Să fiu împlinit! Niciodată nu o să mă înţeleg cu cineva pentru un rezultat”, declară Cristian Gog. „Mai sunt şi unii care spun că ceea ce fac sunt trucuri ieftine, iar pentru ei am un singur mesaj: eu ştiu că publicul ştie că nu e real ceea ce fac. Dacă aş susţine că tot ce fac e real, atunci le-aş jigni tuturor inteligenţa”.






