Bad Boy

mini coupe

Speculaţiile conform cărora Mini va prezenta conceptul Coupe înainte de Frankfurt Motor Show s-au adeverit, prin urmare iată primele poze oficiale ale viitorului model speedster de serie – sperăm din tot sufetul! Faţă de modelul din anii ’60, care avea spatele schimbat complet, în stil fastback, noul model se prezintă cu o filozofie diferită prin care a fost personalizat plafonul. Astfel, avem un design nou al plafonului şi al lunetei, combinate cu parbrizul mai scurt şi mai înclinat. Coupe Concept are un caracter mult mai sportiv şi mai agresiv decât restul gamei Mini, prin urmare s-a renunţat la locurile din spate şi avem de a face cu un coupe de  doar 2 locuri. Noua configuraţie permite o ergonomie mult sporită a locurilor pasagerilor şi, evident, un portbagaj cu un volum demn de luat în considerare. Per total, noul Mini arată demenţial, şi asteptăm cu nerăbdare să îl vedem la Frankfurt, alături de celălalt concept pe care îl pregăteşte constructorul britanic – Mini Crossover.

text: Lucian Cosma / foto: Mini

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.