Copiii lui Sharon Stone au făcut ravagii în vila din Pipera
Copiii lui Sharon Stone au reuşit să îi supere pe administratorii vilei din Pipera unde sunt cazaţi, alături de mama lor. Năzdravanii au rupt perdelele scumpe din locuinţă, dupa ce s-au agăţat de ele precum Tarzan de lianele din junglă.

Sharon Stone se află zilele acestea în Bucureşti, unde filmează pentru noua ei producţie „What about love”. Cât timp actriţa este ocupată pe platourile de filmare, copiii ei, Roan Joseph (12 ani), Laird Vonne(7 ani) şi Quinn Kelly (6 ani), stau în vila din Pipera, unde sunt cazaţi cu toţii în condiţii de lux.
Proprietatea a fost singura din zonă care a îndeplinit cerinţele actriţei, în materie de spaţiu, lux şi securitate. Ei bine, cât timp vedeta s-a aflat la filmări, copiii şi-au făcut de cap în locuinţa din nordul Bucureştiului.
Conform surselor citate de Cancan, ei s-au agăţat de perdelele scumpe, precum Tarzan de liane, şi au sfârşit prin a le rupe, provocând daune de sute de Euro.
„Se aleargî, sar, ţipă, sunt nişte copii foarte neastâmpăraţi, nici nu zici că sunt într-o ţară străină, adică s-au adaptat imediat şi se simt ca la ei acasă.
Au tras de perdele, cred că s-au dat pe ele ca pe liane sau aşa ceva, că s-au rupt, nici nu vreau să îmi imaginez ce o rămâne în urma lor. Dar…diva e divă!”, a declarat sursa.






