80.000 de persoane la Electric Castle 2014

Electric Castle, ediţia a doua, a adunat circa 80.000 de spectatori pe perioada celor 4 zile. Inițial, organizatorii mizau pe 60.000 de spectatori pentru cele patru zile de festival, dar rezultatul a fost cu multe peste aşteptări. Şi, într-adevăr trebuie să recunoaştem că am avut parte de 4 zile electrice. Un line up de excepţie completat de organizarea impecabilă şi de distracţie. Pe scurt? Reţeta a patru zile de succes care vor fi eclipsate doar de următoarea ediţie Electric Castle în 2015.

Castelul Banffy a fost din nou gazda celui mai important festival de muzică electronică din ţară, doborând toate recordurile stabilite vreodată în România la evenimente similare. Peste 79.000 de participanţi din ţară şi străinătate au făcut să vibreze castelul timp de patru zile acest domeniu încărcat de istorie. Şi da, putem spune că am rămas plăcut surprinşi de faptul că foarte mulţi străini au ales să petreacă 4 zile de excepţie la noi în ţară.

Ne-a plăcut şi am apreciat faptul că organizatorii au optat pentru un line-up fresh şi un program suficient de diversificat, pentru a satisface chiar toate gusturile, iar acest lucru a ţinut viu interesul participanților pentru concertele susţinute pe toate cele cinci scene. Nouă scenă a festivalului, denumită The Wall, a avut aproape 2000 de spectatori în fiecare seară. Şi la The Mill sau The Stables, publicul a ţinut să se înghesuie şi putem spune că spațiul s-a dovedit chiar neîncăpător.

La acest lucru putem adăuga faptul că întregul ansamblu a fi’ost îmbrăcat în lumini, fum şi multă culoare. Să ştiţi că nu ne-am plictisit nici ziua la Electric Castle şi am avut ocazia să ne relaxăm în zonele special amenajate să stăm la un pahar de poveste să schimbăm experienţe sau pur şi simplu să savurăm liniştea.

Ne pare rău că Electric Castel s-a încheiat dar suntem totodată siguri că ediţia de anul viitor va fi şi ma spectaculoasă şi va veni cu un line-up de execpţie aşa cum am fost deja obişnuiţi de către organizatori!

sursa foto: Electric Castle

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.