Pentru nostalgici

Wiesmann-Roadster_MF5

Noul MF5 Roadster al gamei Wiesmann a fost lansat de curând la IAA Frankfurt şi arată demenţial. Combinaţia de culori alb perlă-roşu folosită de constructorul german pemtru modelul expus în cadrul salonului îţi înfierbântă sângele doar prinvind-o. Liniile sale curate definesc o caroserie cu design clasic, fiind un concurent de temut pentru modelul britanic Morgan Aero. Performanţele noului roadster sunt susţinute de un motor V10 de origine BMW, ce furnizează 507 CP şi un cuplu considerabil de 520 Nm. În aceste condiţii, MF5 Roadster accelerează de la 0-100 km/h în doar 3.9 secunde şi atinge o viteză maximă de 310 km/h. Puţini sunt cei care vor avea norocul să conducă noua maşină deoarece exclusivistul constructor are de gând să producă noul roadster într-o serie limitată de doar 55 exemplare, la preţul de 189.500 euro.

text: Lucian Cosma / foto: Wiesmann

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.