Ilinca Vandici, o vedetă pe culmile succesului

S-a născut în Bihor şi s-a mutat în capitală, unde a urcat repede pe culmile succesului. Azi, are propria emisiune şi este vânată de paparazzi la fel ca orice altă vedetă autohtonă. Cum se descurcă cu timpul liber şi care este părerea ei despre showbiz-ul românesc afli doar citind materialul.

Ilinca VandiciWOW: Nu degeaba se spune că ardelencele sunt cele mai frumoase. Te-ai născut în Bihor. Care este motivul pentru care ai ales să te muţi în zgomotoasa capitală?

Ilinca: Visul pe care l-am avut de când eram copil, a fost acela de a lucra în lumea televiziunii. Am avut şansa să ajung în capitală în urma unui concurs de miss, Miss Bihor, pe care l-am câştigat. Am avut şi norocul să am parinţi minunaţi, care au crezut în mine şi care au avut posibilitatea de a mă ajuta în acest demers. La început a fost doar o joacă, dar cu trecerea timpului a devenit viaţa mea, cariera mea, locul meu de muncă. Am avut multe momente în care aş fi vrut să mă întorc acasă, însă am rămas şi am făcut faţă tuturor răutăţilor, demonstrând ca, prin multă muncă şi perseverenţă pot reuşi.

Ilinca VandiciWOW: Ai avut o ascensiune rapidă în lumea show-biz-ului românesc şi ai avut parte de aprecieri bune din partea presei. Cărui fapt crezi că se datorează acest lucru?

Ilinca: Nu aş spune că am avut parte întotdeauna de aprecieri pozitive din partea presei, dimpotrivă, au fost multe momente în care s-au scris lucruri urâte, neadevărate, ba chiar începusem să aflu ce făceam din presă, prin articole care nu aveau nici un sâmbure de adevăr. Totuşi au fost şi oameni care m-au ajutat, care au crezut în mine şi care au fost interesaţi de adevăr. Aceasta s-a întâmplat pentru că am fost o persoană deschisă, comunicativă, sinceră iar asta poate a cântărit mult. Oricum aprecierea o aştept din partea telespectatorilor care urmăresc emisiunea. Părerea lor e cea mai importantă!

WOW: La noi vedetele se nasc peste noapte. Cum priveşti acest aspect şi ce crezi despre show-biz-ul românesc?

Ilinca: Se nasc peste noapte multe vedete, însă adevăratele talente se cern pe parcursul timpului. Este o modă acum să apari la televizor, nu contează cum, îmbrăcată, dezbrăcată, spunând aberaţii, iscând scandaluri, însă va trece această perioadă iar la final tot publicul larg poate trage linie, poate opri acest val. Cât despre show-bizz, nu aş vrea sa fiu ipocrită însă din păcate este foarte strălucitor pe dinafară şi foarte putred pe dinăuntru… Cam ca în povestea cu mărul otrăvit…Sigur o ştiţi şi voi!

Ilinca Vandici WOW: Acum ai o emisiune proprie care ţi se potriveşte foarte bine. Cum ţi se pare formatul său şi ce ţi-ai dori să modifici la ea?

Ilinca: Într-adevăr am ajuns să moderez în sfârşit emisiunea pe care mi-am dorit-o de vreo 2 ani, o emisiune extraordinară unde am ocazia să mă exprim, să scot în evidenţă adevăratele talente, adevăraţii artişti. Un adevărat show de televiziune, cu multă muzică, distracţie, noutăţi, vedete de prima mână. Este tot ce mi-am dorit şi nu aş schimba nimic la formatul emisiunii „Stele sub lupă”.

WOW: Am ajuns şi la ultima întrebare; cum reuşeşti să te împarţi între muncă şi viaţa personală, întru cât la noi cel puţin, ori eşti „luat sub lupă”, ori eşti „vânat” de presă?

Ilinca: Cariera mea este pe primul plan. Am muncit mult şi cotinuu de 5 ani de zile şi am încercat să clădesc cărămidă cu cărămidă o carieră solidă. Cred că sunt pe drumul cel bun, cred că ceea ce fac este apreciat şi nimic nu mă va împiedica să merg mai departe, mai sus şi mai sus. Am puţin timp liber pe care îl petrec cu persoanele dragi, citesc, mă documentez, mă plimb, fac sport. Deci se pare că reuşesc să le îmbin perfect.

You may also like...

3 Responses

  1. filme online spune:

    I was been searching the google for this info and just wanted to thank you for this post. Also, just off topic, where can i get a version of this theme? – Thanks

  2. Isaac Girsch spune:

    I have been after the google for such info and just wanted to say thanks to you for the post. BTW, just off topic, how can i download a copy of this theme? – 10x

    • WOW spune:

      @Isaac Girsch, Sorry, the theme is custome made by us 🙂 We will have a downloadable version in the future.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.