S-a decis: Spyker cumpără Saab de la GM
General Motors şi Spyker Cars NV au anunţat în cursul zilei de azi faptul că au ajuns la o înţelegere privind achiziţionarea Saab
„Anunţul de azi este realmente un eveniment şi reprezintă veşti bune nu numai pentru angajaţii, dealeri şi furnizorii acestei companii, pentru clienţii şi fanii la nivel mondial, cât mai ales pentru GM. General Motors, Spyker Cars, dar şi Guvernul Suedez au lucrat enorm, din toate punctele de vedere, pentru a realiza acest fapt care are ca obiectiv asigurarea unui viitor al acestui brand reprezentativ şi suntem extrem de mulţumiţi de soluţia pe care am adoptat-o”, declara John Smith, vice-preşedintele GM pentru planficare şi alianţe corporative.
Conform înţelegerii, Spyker intenţionează să formeze o nouă companie, Saab Spyker Automobiles care va prelua brand-ul Saab pe viitor.
„Pe parcursul negocierilor GM s-a străduit să găsească o soluţie optimă în ceea ce priveşte Saab pentru a evita dispariţia acestui brand. Am conlucrat pentru a ajunge la un consens care permite păstrarea job-urilor tuturor angajaţilor atât în Suedia cât şi la nivel mondial”, declara Nick Reily preşedintele GM Europe.
Prin urmare Spyker va achita 74 milioane $ în numerar către General Motors până la mijlocul lunii iulie în schimbul drepturilor de proprietate asupra Saab. GM va continua însă să deţină acţiunile majoritare în valoare de 326 milioane $ pentru marca suedeză.
Negocierile s-au încheiat cu condiţia impusă de către GM, aceea ca directorul general al Spyker, Vladimir Antonov, să renunţe la poziţia sa şi să vândă acţiunile deţinute.
Un punct important în încheierea înţelegerii a fost suportul oferit de guvernul suedez acordat pentru Spyker, un împrumut de 400 de milioane de dolari de la Banca Europeană pentru Investiţii.
Saab va continua dezvoltarea noului model 9-5 cu începerea producţiei fixată pentru luna aprilie, iar GM va produce modelul 9-4X Crossover, construit pe platforma Cadillac SRX.
În cei 20 de ani în care Saab a aparţinut lui GM nu a scos absolut nici un profit.
Sursa: GM, sutonews.com