MINI Beachcomber Concept la NAIAS 2010

MINI va prezenta la NAIAS 2010 un concept foarte interesat, plin de dinamism şi foarte tineresc – Beachcomber Concept. După cum o sugerează şi numele, este un vehicul pentru timpul liber destinat activităţilor recreative şi prefigurează lansarea viitorului model SUV al mărcii britanice. Beachcomber Concept are o configuraţie în patru locuri şi este lipsit de uşi, acoperiş şi haion pentru o senzaţie maximă de spaţiu şi libertate, în deplină comuniune cu natura. În caz de vreme rea, modelul poate fi acoperit cu un panouri speciale din fibră, ce acoperă etanş atât plafonul cât şi portierele.
Fiind un vehicul destinat mai mult activităţilor pe malul mării, Beachcomber Concept poate acomoda cu uşurinţă şi în deplină siguranţă echipamente specifice cum ar fi surfboard-uri sau biciclete mountinbike. Interiorul tineresc, plin de culoare, este garnisit cu spaţii de depozitare, rafturi, suporturi pentru sticle, un recipint compact pentru stocarea mâncării şi suporturi pentru ochelari de ciclism sau scufundări. Sistemul MINI Center Rail permite conectarea la terminale de muzică, laptop-uri sau GPS extern. Modelul de serie – de data aceasta cu portiere şi plafon – este aşteptat pe piaţă în toamna anului viitor. Să sperăm că va păstra cât mai multe elemente de la concept.
text: Lucian Cosma / foto: MINI






