Mercedes G Class îmbunătățit pentru 2011

2011 mercedes g class

Deși nu este tocmai cel mai stylish model al Mercedes, compania a anunțat că modelul G-Class primi o doză sănătoasă de modificări pentru anul viitor. Conform surselor din domeniu, G-Class va suferi al treilea update în patru ani, după ultimul facelift care a avut loc în 2007. Noul model va fi expus deja în această toamnă la Paris Motor Show, eveniment care va debuta pe 30 septembrie. Retușările exteriorului vor fi subtile, păstrând acel aer rigid cu care ne-am obișnuit deja, iar interiorul va fi adaptat noilor standarde Mercedes și va fi dotat cu aceeași tehnologie disponibilă pe restul modelelor a producătorului german, urmând ca toate modelele europene să fie adaptate standardelor Euro 5. Noile motorizări vor include ultima variantă Benz, V8 twin-turbo de 5.5 l, care va înlocui motorul aspirat V8 de 5.5 l de pe G500, în vederea asigurării unei puteri mai mari și a unei economii mai eficiente în ceea ce privește combustibilul. O variantă a G-Class,  AMG G 63 se află în plan pentru 2012 și va avea probabil o variantă extra-puternică a motorului V8 twin-turbo. G-Class va rămâne totuși fidel designului său original, care l-a propulsat încă din 1979 în rândul mașinilor de off-road.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.