Schimbările au un strop de magie
Zilele calde de primăvară încep să curgă atât de repede. Zilele devin din ce în ce mai lungi, terasele sunt deja din ce în ce mai pline, oamenii dornici să stea în aer liber, să savureze razele soarelui. Au uitat deja de zilele friguroase de iarnă și se pregătesc pentru noul sezon învăluit de căldura lunilor ce vor urma.
Într-una din zilele în care am ajuns la Crazy Studio la o cafea și la o poveste cu Any, managerul acestui salon minunat, am realizat că nu eram deloc mulțumită de părul meu. Nu mă refer la tunsoare, mă refer la culoare, pentru că avea o tentă de blond-auriu și eu urăsc această nuanță, un fel de „chicken blond” cum a spus Any. Și da, cu cât mă uitam mai mult în oglindă, cu atât culoarea devenea din ce în ce mai greu de suportat. Cu câteva zile înainte îl rugasem pe Cătălin să îmi facă un breton, parcă îmi era dor de un breton copilăresc, așa că am decis la îndrumarea celor de aici să optez pentru o schimbare completă, mai exact pentru o corectare de culoare și bineînțeles pentru un tratament corespunzător pentru păr. Îți spun sincer, am avut mari emoții, mai ales în momentul în care Cătălin, sub atenta supraveghere a lui Andrei (specialist și trainer în ceea ce privește produsele din gama Natulique) a început întregul procedeu. Andrei mi-a povestit câteva detalii despre ceea ce se va întâmpla și mi-a explicat pașii. Astfel am avut ocazia sa aflu mai multe detalii și despre produsele acestui brand, despre faptul că nu conțin substanțe cancerigene și, mai mult, sunt certificate bio.
Primul pas în alegerea corectă a vopselei este diagnosticarea părului pentru a vedea exact ce se potrivește și ce nu. Chiar dacă nu aveam intenția să îmi închid culoarea părului, mi s-a explicat că, pentru a corecta tenta aurie trebuie folosită o anumită culoare. Pe rădăcină s-a optat pentru o nuanță apropiată de culoarea mea naturală pentru a înlătura auriul inestetic. Pe lungimea firului de păr s-a aplicat alta nuanță, practic s-a recurs la o neutralizare pentru obținerea unui ombre. Andrei mi-a explicat și faptul că ulterior se pot aplica șuvițe dacă se dorește o deschidere corectă, nu am dorit însă să folosim decolorant pentru a obține o culoare deschisă, dar uniformă, dar probabil că în viitor voi opta pentru suvițe.
La final s-a ales tratarea porozității părului cu un tratament special pentru a obține un PH optim. Toate produsele folosite conțin elemente organice și aminoacizi și sunt bogate în lanolină pentru a obține un aspect absolut senzațional. Un șampon pentru părul vopsit, dar și un conditioner este absolut necesar, se pot folosi cu încredere toate produsele Natulique pentru întreținere, precum și cele pentru protecție termică. Printre cele două produse pe care le-am ales pentru a le avea acasă se numără Marrocan Argan Oil cu vitamina E, potrivit pentru uz zilnic și Crema de păr cu ulei de argan și vitamina B5.
Vopselele de păr din gama Natulique au fost realizate din elemente organice, nu conțin amoniac, parabeni sau lauril sulfat de sodiu, acoperă perfect firele albe și provin în proporție de 98% din surse naturale. În plus, mirosul este unul foarte plăcut, neînțepător, iar rezultatele se văd imediat pe păr. Strălucire și hidratare maximă care vine în completarea produselor de întreținere.
Uleiul este senzațional, iar crema mi-a fost recomandată de Cătălin pentru folosirea regulată. În plus am studiat cu atenție și catalogul de produse și am ales câteva în urma recomandării lui Cătălin pe care doresc să le încerc în viitorul apropiat. Despre ele am să vă povestesc însă într-un material separat. Sunt sigură că sunteți curioși de rezultatul obținut și vă las așadar în compania fotografiilor.
Sincer, am rămas extrem de surprinsă când am văzut rezultatul și nu mă așteptam la această schimbare, extrem de pozitivă de altfel. M-am simțit ca într-o poveste plină de magie, deși am asistat la întregul procedeu, Am stat minute în șir în fața oglinzii și nu mă săturam să privesc noua culoare. Vă recomand cu încredere Crazy Studio, am rămas plăcut surprinsă ca de fiecare dată, mă simt încrezătoare și fericită când ajung aici și sunt înconjurată de o echipă de nota 10. Cred că acest lucru este cel mai important.
***
The warm and lovely spring days begin to flow so quickly. The days are becoming longer, terraces are already becoming fuller, people are eager to sit outdoors to enjoy the sunshine. They have already forgotten the cold winter days and are preparing for the new season enveloped by the warmth of the coming months.
On one of the days when I went to Crazy Studio for a coffee and a chat with Any, the manager of this wonderful salon, I realized I was not at all happy with my hair. I do not mean by this the haircut, I mean the colour, because it had a touch of golden blonde and I hate this shade, a sort of „chicken blond” like Any said.
And yes, the more I looked in the mirror, the more it became harder to bear this colour. A few days before, I had asked Catalin to cut a fringe as I missed this childish look, so I decided guided of course by those that work here, to opt for a complete change, namely for a colour correction and of course for an appropriate hair treatment.
I tell you frankly, I was very emotional about this, especially when Catalin, under the close supervision of Andrei (specialist and trainer for Natulique products) began the whole process. Andrei told me some details about what would happen and explained the steps. So I had the opportunity to find out more about the products of this brand, that they do not contain carcinogenic substances and, moreover, they are bio certified.
The first step in choosing the right colour is to diagnose the hair to see exactly what suits and what does not. Even if I did not intend to make my hair darker, it was explained to me that a certain colour should be used to correct the golden shade. On the root was chosen a shade close to my natural colour to remove the unsightly gold. Another shade was applied to the length of the hair, for a neutralization to obtain the ombre. Andrei explained to me that afterwards it is possible to apply strands if I desire to lighten my hair correctly as we did not want to use any kind of bleach.
Finally, it has been chosen to treat the porosity of the hair with a special treatment to obtain an optimal PH. All products used contain organic elements and amino acids rich in lanolin to get an absolutely sensational look. A shampoo for coloured hair and a conditioner is absolutely necessary, all Natulique products can be safely used for maintenance as well as for thermal protection. Among the two products I have chosen to have at home are Marrocan Argan Oil with Vitamin E, suitable for daily use and Hair Cream with Argan Oil and Vitamin B5.
Natulique hair colours have been made of organic, ammonia-free, paraben-free and free of sodium lauryl sulphate, they perfectly cover white hair and come in 98% of natural sources. In addition, the smell is very pleasant, impatient, and the results are immediately visible on the hair. Brilliance and maximum hydration that complements the products for an ideal maintenance.
The Maroccan Argan Oil is sensational and also the cream was recommended by Cătălin for regular use. In addition, I have carefully studied the product catalogue and chose some of Cătălin’s recommendation that I want to try in the near future. I will tell you more about the products in a future post. Now, I’m sure you’re curious about the result, so I’ll leave you in the company of the photos.
Frankly, I was extremely surprised when I saw the result and I did not expect this change, which was extremely positive. I felt like in a magic story, although I witnessed the whole process, I stood for a few minutes in front of the mirror and did not get enough to look at the new colour. I strongly recommend you Crazy Studio, I was pleasantly surprised here every time, I feel confident and happy when I get here and I’m surrounded by a great I think this is the most important thing.
I.B.