Adele regretă că şi-a amestecat viaţa personală cu cariera
Adele a devenit celebră datorită suferinţelor din trecut, datorită faptului că şi-a deschis sufletul în faţa întregii lumi şi a scris piese minunate despre foştii săi iubiţi. Însă acum, artista spune că s-ar simţi umilită dacă foştii săi prieteni ar face acelaşi lucru şi ar scrie piese despre ea.

Cântăreata a spus că nu îşi imaginează cum ar reacţiona dacă cineva ar face publice detalii din relaţiile sale anterioare. Adele a declarat că regretă că şi-a amestecat viaţa personală cu cariera şi că, dacă ar putea, ar face unele modificari. „În cazul în care foştii mei iubiţi ar scrie cântece despre mine, probabil ar începe aşa: «Această melodie este despre Adele». Eu nu am dat niciodată nume, însă dacă lucrurile s-ar petrece în acest fel, toată lumea ar ştii ca piesele sunt despre mine. Cât despre melodiile mele, nimeni nu ştie cu adevărat despre cine este vorba”, a declarat cântăreaţa. „Mi-aş fi dorit să pastrez câteva dintre detalii doar pentru mine, însă nu mi-am imaginat niciodată că piesele mele vor avea atât de mult succes. Voi fi mai precaută de acum încolo”, a completatAdele. „Vreau să protejez oamenii pe care îi iubesc. Nu văd de ce cariera şi viaţa mea ar trebui să afecteze persoanele din jurul meu, nu are nimic de-a face cu ele. În melodiile mele, unele versuri pot fi cu subînţeles, însă în interviuri, explic mereu că nu au nici o legătura cu oamenii care mă înconjoară”.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com






