Andrea Bocelli cântă la Bucureşti! Află detalii despre concert şi cât costă biletele!
Şi iată că după mai bine de un an de negocieri, reprezentanţii Project Events şi European Events Service au reuşit ceea ce parea imposibil: Andrea Bocelli va redimensiona cu vocea sa unică Piaţa Constituţiei din Bucureşti pe 10 mai 2013!
Cariera sa îşi are debutul la Festivalul San Remo, în 1994 la secţiunea „Nouveniti” unde câştigă cu melodia „Calmo della Sera”. Imediat după festival, Bocelli lansează primul său album de debut ce poartă numele melodiei câştigătoare.
Recunoaşterea internaţională vine în 1996 odată cu lansarea melodiei „Con te Partiro”, care ulterior va fi rescrisă pentru a fi cântată în duet cu Sarah Brightman şi redenumită „Time to Say Goodbye”, melodie ascultată în toate colţurile lumii. Albumul intitulat „Romanza” ce cuprinde melodia pe care milioane de fani voiau să o asculte la infinit a depăşit toate recordurile de vânzări. În 1997 îşi face debutul şi în operă, interpretând cu succes părţi din Madame Butterfly şi Tosca.
Deşi iubeşte muzica, iniţial Andrea Bocelli s-a pregătit pentru o carieră de avocat. El a obţinut titlul de Doctor în avocatură şi chiar a lucrat o perioadă ca avocat la curtea de justiţie din Pisa. Pentru prima oară în România pe 10 mai 2013 în Piaţa Constituţiei vom avea şansa să petrecem o seară unică de mai în compania „Legendei noului mileniu”, cum a fost denumit Andrea Bocelli de marii critici ai lumii şi să fredonăm alături de maestru, melodii precum: „Time To Say Goodbye”, „Con te Partiro”, „Vivo Per Lei”, „Besame Mucho” sau „Nessun Dorma”.
Pentru toţi cei ce îşi doresc să-l asculte live pe Andrea Bocelli, biletele se vor pune în vânzare începând din 27 august 2012 şi vor putea fi cumpărate din următoarele locaţii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinele Flanco, Librăriile Adevărul, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi Staţia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro şi myticket.ro.
Vor exista 6 categorii de preţuri pentru bilete cu loc şi o categorie de preţ pentru bilete în picioare. Preţurile biletelor vor fi:
– Zona VIP – 1400 lei
– Categoria I – 900 lei
– Categoria II – 750 lei
– Categoria III – 550 lei
– Categoria IV – 350 lei
– Categoria V – 250 lei
– Zona In Picioare (fara loc) – 150 lei
Concertul „ANDREA BOCELLI” va avea loc pe 10 mai 2013 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi este un eveniment organizat de Project Events şi European Events Service.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com