Anna Lesko o ridiculizează pe Monica
Deşi a vrut să se abţină de la orice comentariu, Anna Lesko nu a putut să nu îl laude pe fostul ei iubit, Irinel Columbeanu şi să o critice pe Monica Gabor, despre care spune că i-ar fi frică de sărăcie şi, din acest motiv, ar fi dispusă să aducă pe lume câte un copil pe fiecare continent, care să o lege de o avere.
Anna Lesko a trait opt ani si jumatate alături de Irinel Columbeanu, perioadă în care a crescut şi s-a maturizat frumos, deschizându-se „ca o floare”, după cum a declarat aseară la Cancan TV.
Cântăreaţa are numai cuvinte de laudă la adresa fostului său iubit, însă nu şi despre Monica, despre care spune că nu a făcut nimic notabil în România şi sugerează că s-ar agăţa de oameni bogaţi, cărora le face câte un copil, de teama sărăciei.
Invitată să ăşi promoveze noul single, Anna Lesko s-a pomenit aseară în mijlocul unui subiect delicat despre Irinel şi fosta lui soţie, Monica Gabor.
Deşi la început nu a vrut să comenteze nimic, rezumându-se la a se plânge că i se acordă acesteia mult prea multă importanţă, fără să fi făcut nimic notabil în viaţă, Anna a fost până la urmă convinsă de -realizatorul emisiunii, Adrian Artene, de a-şi spune opinia despre Monica.
Am aflat, astfel, că solista nu o are deloc la suflet pentru simplul motiv că şi-a bătut joc de Irinel şi de copilul lor. În plus, a încercat să ignore, de-a lungul timpului, atacurile verbale pe care le-a primit de la Monica în diverse ocazii.
„Vă place fata asta, sincer? Mă îndoiesc că lui Irinel îi place această fată. Bănuiesc că îşi dă seama că a făcut o mare-mare greşeală. Dar asta e! Am fost cu Irinel, am mers pe acelaşi drum al vieşii şi am privit într-o singură direcţie, apoi lucrurile s-au mai schimbat. Am fost împreună 8 ani şi ceva”, a declarat Anna.
Cât despre relaţia Monicăi cu tânărul asiatic din America şi despre presupusa sarcină, Anna s-a rezumat la a spune că, în general, un copil se concepe din dragoste şi nu prin strategii de a obţtine averea cuiva.
„Copilul îl faci pentru tine, nu cu strategii. Nu poţi să trăieşti viaţa după o strategie turbată. Trăieşte vreo poveste, săracă, poate îi e frică de sărăcie. Paşii ăştia nu pot să îi înţeleg, să sară din pom în pom. Probabil face câte un plod pe fiecare continent şi ajunge mama Monica”, a declarat cântăreaţa.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com