Deşi declarat de criticii de film ca fiind prost, „Twilight” continuă să producă mulţi bani!
Deşi despre ultimul film din seria „Twilight”, criticii de film nu au avut deloc cuvinte de laudă, aceasta nu înseamnă că fanii seriei nu au mai călcat în sălile de cinema. Din contră, filmul îşi menţine prima poziţie la încasări pentru al doilea weekend consecutiv, iar la nivel mondial încasările au depăşit deja jumătate de miliard de dolari.

Penultimul film al seriei „Twilight” a fost lansat cu mare tam-tam săptămâna trecută şi a reuşit să se claseze repede pe primul loc în topul box-office-ului american. Acesta a repetat performanţa şi weekendul trecut, reuşind să încaseze 42 de milioane de dolari.
Per total, „Twilight:Breaking Dawn-Part 1” a încasat peste 200 de milioane de dolari în Statele Unite şi alte 300 de milioane de dolari în restul lumii. În doar două săptămâni de la lansare, filmul a încasat nu mai puţin de jumătate de miliard de dolari, iar specialiştii estimează că va ajunge la 800-900 de milioane de dolari încasări.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com






