E oficial! Pe 19 august, Michel Telo cântă în Mamaia!
Șase luni au fost necesare pentru a-l convinge, însă până la urmă Michel Telo vine în România. Mai exact, concertul va avea loc pe data de 19 August, iar până în acest moment este artistul cel mai scump care a cântat vreodată într-un club din România.

Michel Telo se află într-un turneu maraton în Europa și va susține 18 concerte în 21 de zile, adică un concert pe zi. A făcut o singură excepție și asta, doar pentru România, căci numai la noi va sta două zile. Cântărețul originar din Brazilia va sosi în dimineața zilei de 18 August pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, venind direct din Ljubljana, Slovenia.
„Este vorba despre una dintre multele seri pe care Princess Summer Club le va găzdui în această vară. În luna iulie vom da startul unui adevărat maraton al petrecerilor, un festival al distracției ce se va întinde de-a lungul a 8 săptămâni. „Princess Crazy Summer” înseamnă o grămadă de evenimente fără precedent, înseamnă zeci de artiști. Iar Michel Telo nu este singurul artist internațional care va cânta în această vară în clubul nostru. Să nu uităm totuși că Mamaia este cea mai frumoasă și mai cool stațiune de pe întregul litoral al Marii Negre. Evenimentele pe care le propunem noi nu fac altceva decât să amintească asta, să demonstreze nu este nevoie ca românii să plece în Ibiza pentru a se distra”, a declarat Oana Craioveanu, managerul clubului.
De asemenea, organizatorii i-au pregătit o surpriză lui Telo: după concert va urma o mega petrecere, o continuare firească a evenimentului. DJ ul invitat să mixeze este Jason Bralli – dj-ul favorit al lui Michel Telo, respectiv unul dintre cei mai cunoscuți DJ din Brazilia.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com






