Oana Zăvoranu a minţit că e bolnavă? Directorul spitalului Elias deconspiră tot!

Oana Zăvoranu a fost dusă de urgenţă la spital săptămâna trecută după ce a început să acuze dureri puternice de cap și stări de vomă. Bruneta a fost transportată de un echipaj SMURD şi, la prima vedere, era suspectă de sinuzită cu sindrom meningeal. Spre seară, în urma primelor investigații ale medicilor, au apărut zvonuri ca ar avea timpanul spart. “Oanei i s-a făcut rău din cauza sinuzitei. Are stări de vomă, are o răceală puternică şi pur şi simplu i s-a făcut rău. A chemat ambulanţa pentru că nu a mai suportat durerea. Ea are oroare de spitale aşa că așteptăm să vedem care este diagnosticul medicului. E groaznic pentru mine să știu că fiica mea nu este bine”, a declarat atunci mama ei, Mărioara Zăvoranu.

S-a zvonit că Oana Zăvoranu ar avea probleme cu timpanul și sinuzita cu sindrom meningeal ai că este posibil să fie trimisă direct în sala de operație Mai mult, că își petrece și timpul stand în întuneric, nemișcată neavând voie nici să vorbească “Am vorbit cu ea foarte puţin pentru că nu are voie să vorbească e cuplată la aparate. A început cu o durere de cap şi răceală de două zile. Menajera m-a anunțat Mai are o problemă cu timpanul şi s-ar putea să îi facă operație.
Îi fac analize și trebuie să îi facă și o tomografie. Ea a mai avut probleme cu timpanul. Moștenește migrenele. Nu are voie să vorbească să se miște şi stă în întuneric. Nu are voie să mănânce. Totul e prin perfuzii cu glucoză. Medicul a spus ca e foarte complicat. Şi sinusurile şi timpanul și migrena. Așteaptă toate rezultate analizelor, pentru a spune ceva concret. E legumă, amețită, abia vorbește , a declarat Mărioara Zăvoranu la “Acces Direct”.
Reprezentantul spitalului Elias aruncă acum bomba și susține că totul ar fi o minciună şi o modalitate a Oanei de a-şi face publicitate. “Oana Zăvoranu a produs mai multă vâlvă în spital. S-a prezentat la camera de gardă şi a fost diagnosticată cu o migrenă, nici măcar timpanul nu îl are perforat. I s-a dat o rețetă și trebuie să mai facă niste investigații pe care nu știu dacă le-a făcut sau nu. Nu a fost internată în spital… pentru o durere de cap nu internăm oamenii. Să fim serioși lucrez de 33 de ani la ORL şi am întâlnit doar două cazuri de meningită acută. Totul este o minciună!”, a declarat medicul specialist ORL Daniela Safta pentru Ziarul Ring.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com






