Oana Zăvoranu încearcă din nou la Hollywood! Pleacă în America să negocieze un rol!

Oana Zăvoranu a declarat în mai multe rânduri că este cerută de producătorii americani de filme. Anul trecut spunea că va apărea într-un film de groază al regizorului celebrei serii „Saw”. Acum spune că negociază cu echipa care a realizat „Modigliani” și că pleacă luna viitoare în America pentru a concretiza discuțiile.

Oana Zăvoranu vrea să își continue cariera actoricească la un nou nivel. Mai exact, să devină cunoscută în Statele Unite ale Americii. A declarat că a primit oferte să joace în diverse producții peste Ocean însă până acum nimic nu s-a concretizat. Mai nou, Oana spune că discută de ceva vreme pe internet cu cei care au produs filmul „Modigliani” în România, în urma cu șase ani.
„Am discutat online mai mult timp. Oamenii șstiu de ce sunt în stare, nu am nevoie de cine știe ce prezentări în fața lor însă, în cele din urmă, mi-au spus: «Oana, nu putem face filme pe e-mail. Trebuie să vii aici să discutăm concret!». Asa ca, cel târziu la jumătatea lui august, ma urc în avion și merg la discuții”, a declarat Zavoranu pentru Cancan.
Oana a declarat că, în dorința de a juca în filme la Hollywood nu ar accepta să aibă roluri fugitive, în care să apară doar câteva secunde prin cadru sau roluri în care să apară în scene de sex sau de viol. Zăvo vrea roluri importante, cu replici, prin care publicul să îi admire talentul actoricesc.
„Niciodată nu aș putea să mă duc acolo (n.r. America) doar ca să mă coțaie, sau să mă violeze unul și să vin să spun ce tare a fost. Ce sa spun că am facut ‘Ah Ah!’ Da ce de să mă prostituez dacă nu mor de foame? Să fac ‘Ah!’ într-un film? Dacă ai o trecere într-un cadru asta nu înseamnă că ai jucat la Hollywood”, a declarat ea la „Un Show Pacatos”.

 

Sursă : Agenţiadepresămondenă.com

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.