Bianca s-a logodit cu Cristea
„Au trecut doi ani de când suntem împreună. Am trecut peste toate, am greşit amândoi, dar în momentul de faţă suntem foarte fericiţi. Este bărbatul care simt că mă completează. Acum am discutat pentru prima dată despre căsătorie. În momentul de faţă avem o relaţie care nu se bazează pe interes sau bijuterii, ne iubim şi ne simţim minunat în acest moment. Am găsit în el echilibrul de care aveam nevoie. Eu sunt o fire mai zbuciumată, el este mai calm şi mă temperează. Se poartă cu mine minunat, cum niciun alt bărbat nu a mai făcut-o până acum. Aventura mea cu Cristea s-a transformat într-o relaţie, cea mai importantă relaţie din viaţa mea. Au trecut 2 ani în care indiferent ce certurile dintre noi, lumea nu m-a văzut cu alt bărbat, singurul a fost Cătălin, din cauza împrejurărilor, dar doar ca şi colegi, atât. Dacă o să mă mărit nu cred că o să o fac în secret, nu aş avea de ce”, a declarat Bianca la Un show păcătos.
De asemenea asistenta lui Capatos nu a uiat să pomenească de relația ei cu Bote:
„Cătălin nu avea atât de mult timp pentru mine, l-am iubit foarte mult, am crezut că aşa se va finaliza relaţia noastră cu o căsătorie, dar nu a fost aşa. Nu a fost să fie, ne-am certat mult şi ne-am şi iubit, suntem firi vulcanice. Comunicarea între noi nu a fost atât de bună, poate nu am ştiut să îl ascult sau poate nu am fost eu destul de bună pentru el”