36 de finalişti se vor lupta pentru marele premiu de la „România dansează”
„Romania dansează” intră în semifinale. Juriul a decis cine sunt 36 de semifinaliști care vor intra în etapa următoare cu scopul de a câștiga competiția şi premiul de 50.000 de Euro. Finala acestei emisiuni va avea loc pe date de 19 mai.

În 28 aprilie vom avea ocazia să-i vedem în concurs pe primii 12 semifinaliști care sunt: 1st class (trupa da dans a lui Connect-R), Roxana Chiperi (antrenoare de fitness), Alexandru Matache ( număr de streetdance), Providance (dansatoare de Bollywood), trupa Yes, Dance World (fetiţele ce au dansat pe piesa lui Lady Gaga), Raluca şi Tudor (tango argentinian), Mini Blockbusters (copiii care dansează în sincron), Porolissum (dansuri tradiționale românești), Radu Dragos (tânărul pasionat de dubstep), Gabriel Cocos (tânărul de o elasticitate incredibilă) şi Romafest (ansamblul de țigani unguri).
Dintre cei 12 concurenţi doar patru vor merge mai departe în marea finală din 19 mai. Trei dintre ei vor fi aleși de jurați iar unul prin votul publicului. Marea finală va aduce pe scenă 12 numere dintre care doar unul va fi desemnat câștigătorul premiului de 50.000 de Euro.






