Tragedie la premiera peliculei The Dark Night Rises
Premiera peliculei s-a transformat într-un masacru pentru cei ce s-au aflat în incinta cinematografului din Aurora, Colorado

12 persoane au fost împuşcate, printre care s-a aflat şi un copil de 6 ani. Alte 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Spectatorii, care au crezut iniţial că focurile de armă fac parte din film au rămas şocaţi să afle că printre cei din sală se afla un om care era înarmat cu trei arme de diferite tipuri.
James Holmes a fost influenţat de personajul Joker, suferind totodată de paranoia, conform rapoartelor medicale înmânate de către autorităţi. Acţiunile acestuia au fost în mod clar influenţate de personajul „Joker”. Holmes, în vârstă de 24 de ani era student, iar cei ce au luat legătura cu el în zilele dinaintea tragediei au declarat că acesta s-a comportat extrem de ciudat. Christian Bale, interpretul personajului Batman, a declarat că este alături de familiile victimelor şi nu poate să-şi explice această tragedie. Şi preşedintele Barack Obama a dresat un discurs în această dimineaţă.






