Iată cum s-a distrat Cătălin Botezatu și fetele de la Next Top Model în Egipt
Cătălin Botezatu și concurentele de la Next Top Model au cucerit Egiptul. Prezenți la templul Karnak din Luxor, întreaga echipă din România a primit cu greu aprobare din partea autorităților pentru a realiza prezentarea de modă și ședința foto de rigoare în locurile turistice. Episodul cu numărul 4 din acest reality show a putu fi vizionat aseară de la 20:20 la Antena 1. Cea care a fost trimisă acasă a fost tânăra Sara, de doar 16 ani.

Reprezentanții guvernamentali au cerut să vadă mai întâi ce ținute vor imbrăca manechinele pentru a se asigura că vestimentația este destul de decentă și nu lezează dogmele tradiționale ale locului. Totuși, atât turiștii cât și localnicii aflați acolo au primit foarte bine acest eveniment. La vederea frumoaselor românce dar și a creațiilor Botezatu, zeci de persoane s-au postat în fata templului și nu au mai intrat să îl viziteze dorind să urmărească mai degrabă prezentarea de modă.
Au atras atenția turiștilor
Prezentarea de modă a avut loc în Sala Zeilor, între coloanele extrem de vechi, iar fetele s-au descurcat extrem de bine, reușind să-l impresioneze și pe Botezatu.

Romancele, păzite de bodyguarzi înarmați
Întrucat în templul de la Karnak nu există condiții pentru a pregăti un asemenea eveniment, fetele s-au schimbat în spatele unor cearceafuri pe care și le-au ținut una alteia. Condițiile au fost cu atât mai aspre în măsura în care o mulțime de gardieni înarmați supravegheau zona să se asigure că turiștii nu vor avea parte de ceva priveliști indecente.

Vameșii egipteni au reținut-o pe moldoveanca Inga
Inga era cât pe ce sâ nu ajungâ în Egipt. Vameșii egipteni au reținut-o mai bine de 6 ore în vamă. Fiind din Republica Moldova, deși avea toate actele în regula, au fost necesare câteva verificări și acte suplimentare. Ea a plâns de mama focului și s-a rugat de vamesi, reușind să-i înduioșeze.
La un pas de revoluție
Echipa Next Top Model a plecat din Egipt cu fix o zi înainte de începerea revoltelor de stradă. Toate charterele și avioanele de după plecarea echipei din Egipt au fost anulate.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com






