Lady Gaga în căutarea dragostei

Lady Gaga e în căutarea dragostei. Interpreta piesei „Bad Romance”, cunoscută sub numele său real ca Stefani Germanotta a declarat de curând că se simte singură şi tristă fără un bărbat în viaţa ei. „Lady Gaga este doar un personaj în spatele căruia încearcă să se ascundă”, declara o prietenă apropiată a artistei pentru National Enquirer. „Când se termină un spectacol şi redevine Stefani nu se simte în largul ei, iar momentan nu se află nimeni aproape de inima ei.” Gaga a avut o relaţie fugitivă cu antreprenorul Speedy pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare pentru piesa „Love Game”. Cuplul s-a despărţit după patru luni şi nu a făcut nici o declaraţie în acest sens. „Are probleme în a avea încredere în cineva şi îi este frică să se expună. În ultimul an a devenit o maşinărie care lucrează non-stop, iar în momentul de faţă este singurul lucru pe care îl are – munca sa”, declara un alt apropiat al artistei.






