Să decorăm în stilul cafenelelor franceze!

Îţi place atmosfera romantică a cafenelelor pariziene? Încearcă aceste idei de decoraţiuni interioare care te vor ajuta să adaugi aroma franceză în locuinţa ta!
- Plantele – Foloseşte iedera căţărătoare, ghivece din ceramică, muşcate care se revarsă din jardiniere!
- Mesele şi scaunele de bistro – Fie că sunt albe sau negre, din lemn sau metal, ele sunt create pentru 2-4 persoane.
- Obiectele de artă – Poţi să alegi o tablă neagră de meniu, pe care să scrii, cu o caligrafie frumoasă, cuvinte în franceză. Cel mai simplu este să pui o ramă unei table obişnuite, nu foarte mare! Poţi să o atârni de perete sau să o aşezi pe un şevalet cu trei picioare. Pentru un plus de accent, foloseşte creta colorată!
- Apărătoare de soare – Pentru a crea un decor asemeni cafenelelor pariziene, fără a face mari schimbări, cumpără o umbrelă de soare. Fie că o pui pe terasă sau chiar în interior, ea va fi un element plin de dramatism în decorul casei tale.
- Lămpi sau sfeşnice – Pentru o atmosferă romantică, lumânările sunt esenţiale. Ele pot decora masa sau o policioară. Dacă alegi lămpile, lampadarele ar trebui să fie de culori închise şi să fie brodate cu mărgele.
- Arta pentru pereţi – cafea şi mâncare! Care este cel mai bun mod de a introduce stilul unei cafenele într-o locuinţă? Folosirea artei “alimentare” pentru decorarea pereţilor. Cafeaua, laptele, expreso în obiecte de artă sau în postere pot fi expuse astfel încât să fie asortate cu paleta cromatică a locuinţei tale. O altă idee este de a folosi elemente decorative ce amintesc de Paris.
Adăugând aceste detalii poţi să retrăieşti atmosfera vestitelor cafenele chiar în căminul tău.






