BMW 750Li – Cel mai scump gadget sau cea mai tehnologizată limuzină [REVIEW]
Primul review auto din punctul de vedere al gadget-urilor existente pe această mașină
Introducere – BMW 750Li xDrive
750Li xDrive este vârful de gamă de la BMW și a fost anunțat în august 2015. Vine echipat cu un motor V8 cu capacitate cilindrică de 4.395 centimetri cubi și 449 de cai putere. Fiind o mașină imensă, beneficiază de tracțiune integrală care are și rolul de a te ajuta să iei mai bine curbele, dar despre asta vorbim puțin mai târziu.
Producătorul spune că are un consum urban de 11,9 litri/100 km și unul extra urban de 6,5l/100 km (consum combinat de 8,5 litri/100 km), dar au fost momente în care, cel puțin pe modul sport, automobilul afișa un consum de 17 litri/100 km în oraș. Totuși, motorizarea foarte puternică nu putea veni și fără un consum crescut, așa că nu ne-a mirat neapărat.
Modelul testat a venit cu tapițerie din piele Nappa bej. Interiorul absolut superb are finisaje elegante, iar gadgeturile și tehnologia acoperă aproape fiecare centimetru pătrat al mașinii, atât la interior cât și la exterior. Afișajul de bord este electronic și există și un afișaj touch de pe care pot fi făcute anumite reglaje și care îți arată traseele mulțumită funcției de GPS.
Mașina este dotată cu camere video în față și în spate, pentru a te ajuta la parcare și un sistem special de senzori pe toate cele patru laturi funcționează ca un radar pentru a detecta obiectele din împrejurimi. O cameră este montată și în interior, undeva deasupra oglinzii și are rolul de a recunoaște o serie de gesturi, dar despre asta vom vorbi ceva mai târziu.
În partea din spate, bancheta este despărțită pe centru de o consolă în centrul căreia stă o tabletă Samsung care îți oferă acces la câteva dintre funcțiile disponibile și șoferului (nu-i poți controla scaunul acestuia), dar și cu unele pe care le pot accesa numai pasagerii de pe locurile din spate. De exemplu, pe două ecrane de dimensiuni considerabile, montate sub tetierele scaunelor din față, pot fi redate filme, iar in timpul vizionării se pot bucura si de un masaj ca la carte, mulțumită unui sistem integrat în scaune.
Exista chiar și un program de stretching, pentru a-i menține “fresh” în cazul drumurilor lungi, iar telefonul poate fi lăsat la încărcat în suportul special cu inductie. Cheia mașinii se încarcă tot wireless, fiind, de regulă, depozitată în dreapta șoferului în cealaltă consolă centrală. Telefonul poate fi conectat și prin USB, oferind acces automat, prin sistemul multimedia, la muzica de pe el.
Cam atât cu dotările. Să vedem ce e extraordinar și ce putea fi făcut mai bine la BMW 750Li.
Puncte pro – „gadgetul“ BMW 750Li
Alternanța între analog și digital este un mare plus și am apreciat că poți controla principalele aspecte ce țin de confort atât prin intermediul unor butoane fizice, cât și prin intermediul ecranului tactil de pe bord. Făcând parte dintr-o generație de mașini care marchează trecerea automobilelor către Internet of Things și lumea nefiind neapărat obișnuită cu tehnologii de vârf în mașini, mă bucură că poți seta volumul, schimba piesa, regla scaunele sau seta temperatură cu ajutorul unor butoane fizice.
Pasagerii din spate au la dispoziție o telecomandă cu butoane, în cazul în care nu vor să folosească tabletă, iar în față există un joystick cu care șoferul poate parcurge meniul de pe afișaj fără să fie nevoit să își ia ochii de la drum prea mult timp.
Dacă tot vorbim despre partea de control, e un plus și posibilitatea de a da anumite comenzi prin gesturi. Spuneam mai sus de acea cameră montată pe oglinda din mașină. Ei bine, aceasta poate „citi“ cinci gesturi. Dacă învârți cu degetul spre stânga sau spre dreapta, poți micșora sau mări volumul. Un swipe către dreaptă îți respinge un apel și o apropiere a degetului în direcția display-ului îl acceptă. Cel de-al cincilea gest implică arătarea spre ecran cu două degete și poate fi configurat cu o serie de acțiuni predefinite.
Tehnologia abia a fost implementată, dar cei de la BMW au făcut o treabă bună, pentru că sistemul funcționează bine, în special pe timp de zi. Pe timp de noapte este un pic mai greu să modifici volumul cu degetul în aer, dar camera recepționează cel târziu la cea de-a treia încercare.
Ambianța din mașină este de neîntrecut, mai ales dacă ești pasagerul din dreapta-spate. Mașina pare gândită special pentru oamenii care își permit și un șofer personal, nu numai o bijuterie de acest fel. Pe acel scaun din dreapta-spate nu numai că te poți bucura de un masaj pe cinste, că te poți uita la un film sau că poți schimba mirosul din mașină (un sistem special de arome distribuie un parfum plăcut, de diverse sortimente, care nu se îmbibă nici în tapițerie, nici în haine).
De asemenea, poți schimba culoarea luminilor din interior și intensitatea lor sau poți admira cerul printr-o trapă generoasă, care nu te expune însă și precipitațiilor. Mai poți să strângi, printr-o atingere pe touchscreen, să strângi scaunul din fața ta și să te întinzi cu picioarele pe un suport special care coboară odată cu activarea acelui mod special. Și pasagerul din stânga are acces la funcțiile enumerate mai devreme, dar nu și la cea care să îi permită să își întindă picioarele din motive evidente.
Sonorizarea este impecabilă. Zgomotul de afară abia pătrunde, iar difuzoarele scot un sunet de excepție, care m-au făcut să cred că sistemul meu home cinema este depășit. Mai mult, sunetul poate fi „mutat“ dintr-o zonă în altă, în funcție de preferințe. De exemplu, dacă șoferul și pasagerul din dreaptă vor să discute, dar pasagerii din spate vor să asculte muzică, un swipe într-un meniu de configurare rezolvă problema.Sistemul de camere și de radare din afara mașinii face viața mai ușoară șoferilor și are potențialul de a salva vieți sau de a-ți parca mai ușor automobilul. Mașina te avertizează în momentul în care te apropii prea tare de un alt participant din trafic, știe să țină singură bandă și te poate ajuta să parchezi, afișându-ți poziția ta în raport cu celelalte mașini prin reprezentări 3D suprapuse pe imagini video. În cazul în care mașina detectează un pericol imediat și vede că șoferul nu reacționează la semnalele audio și luminoase, are posibilitatea de a frâna singură, dar este o funcționalitate pe care, din fericire, nu am testat-o.
Puncte contra – „gadgetul“ BMW 750Li
Parcarea automată este utilă, mai ales când funcționează, dar asta nu se întâmplă în toate situațiile, mai ales când ai obstacole „false“, cum ar fi o movilă de zăpadă. Sistemul este încă la început și uneori te poate enerva mai mult decât te poate ajuta, mai ales atunci când ești într-o parcare aglomerată.
Sistemul funcționează destul de simplu: odată activat modul de parcare automată, mașina va căuta un loc disponibil, îți va spune să apeși pe frână, să semnalizezi și să apeși și să menții apăsat butonul de activare a parcării automate.
Când funcționează este, într-adevăr, spectaculos să vezi cum volanul începe să se învârtă singur, dar dacă computerul de bord crede că nu are suficient loc, se va răzgândi la jumătatea procesului și te va pune să înaintezi – fără control automat! – până la găsirea unui alt loc, cu toate că tu ai putea intra fără probleme acolo. Fie mai mergi, fie preiei tu frâiele computerului care s-a „panicat“.
De asemenea, senzorii nu citesc doar marcajele din parcare, ci orientează mașină în funcție de celelalte mașini parcate, iar uneori mai are erori. Într-o parcare destul de goală de la București Mall, mașina a considerat că e în regulă să parcheze lateral, nu cu spatele, cum era regula, ocupând trei locuri.
Apoi, te vezi în fața multor meniuri și a unor funcționalități despre care știi că există, dar nu știi precis unde. Software-ul BMW nu este cel mai intuitiv și mi-a fost greu să găsesc unele setări, deși interacționez cu sistemele de operare diferite foarte des. Mi se pare că BMW este în punctul în care a fost Samsung cu modelul S4. Oferă o multitudine de funcționalități, dar a îngreunat unele procese. Ne regăsim astfel într-o perioadă de tranziție spre maturitate în ceea ce privește aceste funcționalități smart.
Revenind la minusuri, mașina e mare. Nu lată, nu înaltă, ci lungă, ceea ce o face dificil de parcat. Ba chiar sistemul de virare este folosit și în curbe, pentru că șoferii ar putea fi „păcăliți“ de dimensiuni din interior și să ia un viraj prea strâns. Apoi, să găsești un loc de parcare e o treabă, dar s-o și parchezi fără să iasă botul prea mult e altă problemă. Am schimbat două locuri de parcare înainte de a fi mulțumit cu al treilea.
Și da, sunt camere care îți oferă o viziune aproape circulară asupra mașinii, dar trebuie să citești rapid informațiile, confort de care nu dispui mereu în trafic. Și uneori nu citește corect adâncimea obiectelor sau de câmp.
Concluzia primului review auto – BMW 750Li
Spuneam că acest model ne arată exact care este viitorul mașinilor. Au fost înlocuitoare de trăsuri, acum „învață“ de la telefoane și devin gadgeturi. Până la automobilele autonome mai avem multe de parcurs, dar tehnologiile implementate pe modelul 750Li vor ajunge, probabil în cinci până la 10 ani, și pe mașinile mai puțin costisitoare.
La fel cum un smartphone entry-level poate face mai multe decât primul iPhone, mulțumită ieftinirii tehnologiei și cererii crescute, la fel se va întâmpla și cu mașinile. Totuși, pentru ceea ce BMW oferă în pachetul 750Li xDrive, prețul va rămâne ridicat și nu fără motive. Limuzina nemților este, în probabil, probabil cel mai scump gadget disponibil pentru cumpărare, dar și una dintre cele mai dotate limuzine. Și nu, nu mai este acel „bemve“ cu care te-ai obișnuit la semafoarele Capitalei.
sursa:playtech.ro