Actorul Armand Assante nelipsit de la Tiff

Printre persoanele care au avut ocazia să îl întâlnească pe marele actor, se numără și Mezzosoprana Lavinia Bocu. Aceasta l-a întâlnit pe celebrul actor american aflat la Cluj Napoca pentru Festivalul de film TIFF.

Aceștia au avut ocazia să discute după conferința de presă la care actorul a participat. Mezzosoprana s-a arătat impresionată de biografia actorului și de cariera de film a acestuia cunoscut pentru drame, pentru filme în care Mafia are mereu ultimul cuvant de spus dar și pentru filmele horror. Aceasta l-a felicitat pentru întreaga sa carieră, pentru momentele unice de teatru și film cu care ne-a obișnuit, dar și pentru rădăcinile muzicale pe care însuși actorul a recunoscut că le are, dovedindu-se o fire plină de sensibilitate și modestie. Mezzosoprana a ținut să aduca felicitări actorului american pentru filmul „The Wanderers”(2017) filmat în Transilvania, un thriller regizat de Dragoș Buliga și în care actorul american are rolul principal. La rândul său, actorul american s-a arătat impresionat de întâlnirea cu o voce și o prezență agreabilă a scenei lirice clujene. Reporterii noștri au imortalizat câteva imagini în care cei doi au un frumos schimb de replici. Mezzosoprana Lavinia Bocu se află acum în România pentru o scurtă perioadă de timp urmând ca primele luni de vară să o găsească în Italia pentru mai multe concerte printre care un recital organziat în 4 iulie, de Ziua Statelor Unite ale Americii sub patronajul Ambasadei SUA la Roma. Clujeanca speră să-l reîntâlnească în acest context date fiind și rădăcinile romane și napoletane ale actorului american.

A consemnat: Teodora Ciocănea
foto credit: Nicu Cherciu

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.