Electric Castle 2015 – un eveniment de succes care va ajunge departe

A treia ediție Electric Castle a însemnat un adevărat succes în acest an și a atins cote impresionante. Dacă anul trecut au participat în jur de 79000 de oameni în cele 4 zile de festival, cifrele din acest an sunt uluitoare: 97.000!

Ca în fiecare an am remarcat faptul că organizatorii se străduiesc din ce în ce mai mult să ofere celor ce vin la castel pentru 4 zile condiții cât mai bune, bineînțeles în limitele în care anumite situații nu mai depind de ei. Și da, aici facem referire la acel fenomen meteorologic numit ploaie care a reușit să stârnească un val de reacții pro și contra pe rețelele de socializare.

Ca să facem o scurtă descriere a ceea ce a însemnat EC 2015, începem cu ziua de duminică, a patra zi a festivalului care a adus în incinta castelului de la Bonțida peste 28.000 de oameni. Aceștia au fost prezenți pentru cel mai așteptat concert al ediției – The Prodigy. Trupa britanică a demonstrat că nu și-au pierdut din notorietate și au oferit un show excepțional care a avut toate elementele unui real succes: sonorizare impecabilă, lumini, fum și bineînțeles piesele care i-au consacrat, dar în același timp au ținut să cânte și piese de pe ultimul lor album „The Day is my Enemy”.

Trupa care a făcut senzație a fost The Cat Empire. Îi așteptam cu sufletul la gură pe australieni și a meritat. Sound-ul lor îmbină într-un mod pur și simplu extraordinar elemente diferite precum jazz, latino, indie, e o combinație care te menține în ritm de dans fără să te plictisești vreun moment. Liderul trupei Felix Riedl declara pentru noi că a rămas pur și simplu surprins de ceea ce a găsit aici, nu au avut niciodată ocazia să concerteze într-o locație de acest gen, ceea ce le-a plăcut enorm și nu știa că „The Lost Song” este o piesă de succes la noi.

Am avut parte anul acesta la EC de un line up extraordinar care ne-a ținut în priză pe parcursul celor 4 zile. Să nu uităm să îi amintim pe cei de la Rudimental pe care publicul i-a așteptat și pe ritmurile cărora s-a dansat frenetic. Netsky sau Dub Pistols au făcut un show foarte bun, iar cei care ne-au lăsat pur și simplu fără cuvinte au fost Parov Stelar. Muzica lor deosebită ne-a ținut în ritm de dans până la finalul reprezentației.

Dacă partea de spectacol a fost excepțională, atunci trebuie să confirmăm faptul că și activitățile care au avut loc pe perioada festivalului au fost foarte interesante. Au avut loc de la proiecții de film și diverse activități pentru doritorii aflați în incinta castelului pe timp de zi. Am trăit emoții intense, am ascultat muzică foarte bună, am avut parte de distracție, cred că fiecare participant la acest festival a trăit din plin fenomenul Electric Castle.

Să ne vedem cu bine la anul ce vine cu mai mulți participanți și cu un line up pe măsură!

sursa foto: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.336363726478376.79150.333895633391852&type=3

ewow.ro

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.