Furtuna de miercuri a dat de cap clujenilor
Clujul a fost cel mai afectat oraş în urma furtunii de ieri. Cel puţin 50 de copaci au fost scoşi cu rădăcină cu tot, acoperişurile mai multor clădiri au fost pur şi simplu smulse mai multe maşini au fost grav avariate, iar autorităţile evaluează şi la această oră pagubele, încercând să repare imaginea unui oraş cu copaci rupţi pe jumătate.

Parcul din spatele Teatrului Naţional este la pământ iar castanii din jurul catedralei ortodoxe au fost retezaţi în urma furtunii de ieri. Clujenii au fost pur şi simplu şocaţi de ceea ce s-a întâmplat, spunând că este una dintre cele mai mari furtuni din ultimii ani.
Şoferii a căror maşini au fost avariate sunt încă în stare de şoc, mai ales cei care nu posedă o asigurare de tip CASCO pentru a-şi putea repara autovehiculule.






