Momentul mult așteptat – Deschiderea oficială Ski Resort Transalpina
Am așteptat cu sufletul la gură marea veste și ne-am bucurat ca niște copii când am aflat că Ski Resort Transalpina se deschide oficial în 5 Ianuarie 2017. Au trecut mai bine de 8 luni de când ne-am despărțit de acest loc minunat care ne-a devenit a doua casă și de oamenii de aici, pe care îi revedem cu plăcere în fiecare sezon. Ski Resort Transalpina, domeniul schiabil cu cea mai frumoasă priveliște a anunțat deschiderea oficială la începutul săptămânii, moment în care a început un adevărat „countdown” pentru noi până la plecare și am pregătit bineînțeles și un check-list care ne ajută de fiecare dată să nu plecăm la drum fără cele necesare.
Despre surprize, și vă asigur că nu sunt puține, concursuri dar și evenimentele care ne așteaptă în acest sezon am aflat chiar de la Ramona Fodor, director de marketing Ski Resort Transalpina.
„Ski Resort Transalpina așteaptă ca în fiecare an iubitorii de ski, snowboard și aer curat, în acest peisaj unic în România. Începem acest sezon în forță, ne așteaptă în weekend-ul cu 14-15 Ianuarie două evenimente speciale, este vorba de Cupa Orange – Slalom Uriaș copii, iar în ziua următoare sărbătorim din nou World Snow Day, un eveniment foarte îndrăgit aici la noi la pârtie. Vor urma mult așteptatele petreceri Snow Fest unde vom avea din nou invitați speciali, vom avea un concurs de slalom și pentru adulți, mai multe însă vă dezvăluim pe parcurs. În plus, am anunțat și pe pagina de facebook acest lucru, am lansat campania: „Zapada inseamna Zambet! Nu-l șterge!”, o campanie prin care ne dorim, să atragem atenția tuturor practicanților sporturilor de iarnă, asupra importanței respectării regulilor de conduită pe pârtie. În fiecare weekend, vom căuta și premia, turistul care reușește să redea, în ordine, cele 10 sfaturi din Decalogul Schiorului SRT-ist!”, a declarat Ramona Fodor.
Ne așteaptă un sezon frumos, ne așteaptă acest loc superb de care cu greu ne despărțim atunci când trebuie să ne întoarcem acasă, dar numărăm de fiecare dată zilele pentru a ne reîntoarce aici.
Ne vedem pe pârtie?
***
Ski Resort Transalpina se întinde pe o suprafață de 30 de hectare și pune la dispoziția practicanților de ski și snowboard 9 km de pârtii de dificultăți diferite, perfect pregatite în timpul noptii de 2 utilaje de bătut zăpada! Având în dotare cele mai moderne și performante instalații de transport pe cablu, respectiv 2 telegondole, 2 teleski-uri și 1 telescaun, care au făcut față cu brio chiar și în zilele în care afluxul de turiști a ajuns să depășească 3000 de persoane. Pârtia este dotată cu instalații moderne de produs zăpada artificială care permit menținerea stratului de zăpadă la standarde optime.