Ștefan Bănică a adus atmosfera de Crăciun la Cluj-Napoca

„Doar un Crăciun cu tine” a răsunat în 12 Decembrie pentru prima dată la Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă. Cunoscutul artist a susținut primul Concert Extraordinar de Crăciun chiar în inima Transilvaniei.

Un spectacol extraordinar care a încălzit inimile tuturor celor prezenți luni seara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Muzica live, luminile și efectele speciale, întreaga coregrafie și energia impresionantă de care a dat dovadă artistul, au adus în fața publicului clujean un eveniment spectaculos și unic care ne-a introdus în atmosfera de sărbătoare. Pe lângă faptul că Ștefan Bănică a ales să înceapă seria de concerte la Cluj-Napoca, acest moment este unul chiar special, pentru că sărbătorește 15 ani de Concerte Extraordinare de Crăciun!

Dintre piesele pe care am avut plăcerea să le ascultăm luni seara, amintim: Ziua, Santa Clause is Coming To Town, cantată în duet cu Nico sau Doar odata-i Crăciunul.

Momentele deosebite au fost întregite și de invitații acestui spectacol: Nico, Cabron sau Oana Sarbu cu care Stefan Banica a avut un moment emoționant, amintindu-ne de celebrul serial „Liceenii”.

Emoție, muzică, dans, sunt categoric elementele care definesc spectacolele lui Ștefan Bănică. Vocea puternică a artistului a răsunat timp de aproximativ două ore și am avut plăcerea să asistăm la un eveniment care este cu siguranță unul care merită văzut. Spectacolul s-a încheiat pe acordurile frumoasei piese „Falling in Love With You”.

A consemnat Teodora Ciocănea

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: