Iron Man 2 a sărbătorit premiera în L.A
Premiera mondială a filmului mult aşteptat, Iron Man 2, a avut loc aseară în Los Angeles, după ce planurile producătorilor de a o efectua la Londra au fost năruite de erupţia vulcanului din Islanda. Distribuţia a fost prezentă pe covorul roşu, vedetele au glumit cu presa şi s-au lăsat fotografiate, ba chiar au acordat şi o mulţime de autografe fanilor care s-au strâns pentru a-şi vedea idolii de aproape.
Scarlett Johansson a fost una dintre vedetele care au strălucit pe covorul roşu. Interpreta rolului „Black Widow” din filmul mai sus menţionat a strălucit în creaţia Giorgio Armani Prive şi s-a dedicat presei care a întrebat-o din nou detalii cu privire la rolul ei, la antrenamentele pe care a trebuit să le facă în fiecare zi şi mai ales cum s-a descurcat în acest rol. Extrem de bine a arătat şi actriţa Gwyneth Paltrow, care a venit de braţ cu nimeni altul decât interpretul lui Tony Stark, Robert Downey Jr.
Filmul va avea premiera la noi pe 30 aprilie, foarte multe bilete fiind deja rezervate sau cumpărate în avans.
Nu rata galeria foto şi declaraţiile actriţelor Scarlett Johansson şi Gwyneth Paltrow.