Trailer şi poster pentru Jane Eyre
După ce ne-a dovedit că este o actriţă extrem de talentată prin rolul lui Alice din „Alice in Wonderland”, Mia Wasikowska trece la filme serioase. După ce a jucat în comedia-dramă „The Kids are All Right”, succesul ascendent continuă cu cu rolul principal din adaptarea romanului lui Charlotte Brontë, Jane Eyre. Primul trailer, pentru filmul care va avea premiera în primăvara anului viitor, a apărut zilele trecute, pelicula fiind regizată de Cary Fukunaga şi va aduce în prim plan celebra poveste de dragoste într-un mod ceva mai inedit decât am fost obişnuiţi în alte pelicule, puţin mai gotic şi mai obscur, tocmai pentru a nu crea o poveste dramatică plictisitoare.
Povestea urmăreşte firul principal, Jane Eyre care se angajează guvernantă la casa lordului Edward Rochester, care ajunge să se îndrăgostească în cele din urmă de ea, deşi el ascunde un secret teribil. În rolul lui Edward Rochester îl vom putea urmări pe Michael Fassbender, iar în alte roluri pe Judi Densch sau Jamie Bell.






