UNTOLD, festivalul care a impresionat peste 240.000 de oameni

Prima ediție a celui mai așteptat eveniment muzical al anului în România, UNTOLD Festival, desfășurat în perioada 30 iulie – 2 august la Cluj-Napoca, a impresionat peste 240.000 de festivalieri prezenți la eveniment. 170 de artiști au creat o atmosferă memorabilă timp de peste 88 de ore și, în medie, 60.000 de festivalieri s-au bucurat zilnic de prestațiile unora dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.

Ultimele două seri de festival au înregistrat vârfuri de audiență în premieră pe URSUS UNTOLD Arena pentru prestațiile headlinerilor Armin van Buuren și David Guetta. Aplauzele pline de energie ale publicului și piesele cântate la unison aproape că au acoperit sunetul focurilor de artificii de la finalul fiecărei zile, printre cele mai speciale elemente care au contribuit la vibe-ul unic al festivalului.

“Dorim să mulțumim festivalierilor și comunității clujene pentru că au fost alături de noi. Am avut alături de noi un public cu un comportament exemplar, care ne-a sprijinit să realizăm o primă ediție de succes cu foarte puține incidente. Apreciem înțelegerea comunității locale și vă reasigurăm de toată implicarea noastră de a respecta toate normele referitoare la amprenta în comunitate pe parcursul festivalului, fără de care acesta nu ar fi fost o reușită.

Ne bucurăm că după mai bine de șapte luni de muncă continuă, în care am visat și am sperat să creăm un eveniment memorabil, am reușit să oferim publicului o experiență unică în România. Peste 150 de artiști au avut parte de showuri de neuitat la Cluj-Napoca și toți vor să se reîntoarcă anii viitori în fața aceluiași public de neegalat. Eforturile noastre au fost răsplătite de entuziasmul și aplauzele unui public nespus de frumos, pe care sperăm să-l vedem și la ediția următoare.“ spune Bogdan Buta, Director General UNTOLD Festival.

Festivalierii s-au bucurat pe parcursul celor patru zile de atmosferă unică a orașului din această perioada. Sala Polivalentă și Parcul Central au întâmpinat, la rândul lor, festivalierii cu instalații pe perdea de apă și proiecții de video mapping, dar și concerte și multiplele activițăți de relaxare. Fanii muzicii rock și retro au participat la convertele dedicate din Piața Unirii și Euforia Music Hall, iar la Ștrandul Sun activitățiile de relaxare au făcut preferatele festivalierilor.

Vedeta incontestabilă a festivalului a fost scena principală de pe URSUS UNTOLD Arena, a cărei efecte speciale au încântat atât headlinerii, cât și publicul. AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și ATB sunt doar câțiva dintre artiștii care au comunicat pe conturile lor de Facebook sau Instagram, experiența inedită din cadrul concertelor susținute la UNTOLD Festival, postările lor adunând zeci de mii de aprecieri din toată lumea.

Între 29 iulie și 2 august, site-ul festivalului a înregistrat aproape 500.000 de vizitatori unici, cu un minimum de 1.400 de vizitatori aflați simultan pe site în orice moment al zilei. Accesările site-ului www.untoldfestival.com au fost realizate în proporție de 53% de pe dispozitive mobile. Conform datelor analitice înregistrate, peste 75% dintre vizitatori au vârste cuprinse între 18 și 34 de ani și vin țări precum: România, Marea Britanie, Germania, SUA, Ungaria, Italia, Franta, Spania, Olanda, Austria. Aplicația de mobil UNTOLD Festival, lansată cu 5 zile înainte de festival are peste 30.000 de download-uri.

Din totalul de participanți, 15% au fost turiști veniți la UNTOLD Festival din țări precum: Mexic, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, SUA și Canada, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Cehia, Spania.

Aproape 5.000.000 de persoane au interacționat cu pagina de Facebook al festivalului în ultima săptămână, dintre care peste 830.000 de fani au intracționat direct cu pagina prin comentarii, like-uri și share-uri. Spot-ul oficial al festivalului, teaser-ul și videoul de prezentare a scenei principale au cumulat un reach de 1.067.000 și peste 320.000 de vizualizări pe Facebook.

Construcția scenei principale însumează: 1.200 mp decor, 306 mp de ecrane video, 533 de lumini și proiectoare, efecte pirotehnice impresionante și 11 variante de proiectare. În echipa de producție de la scena principală am avut alături de noi specialiști care lucrează cu Armin van Buuren, Tiesto și Hardwell. Decorul scenei a invitat publicul să se lase purtat într-o lume de basm, să evadeze din cotidian pentru 4 zile în care experențe memorabile sunt puse în valoare de inovații tehnologice.

Despre UNTOLD

UNTOLD Festival se va desfășura în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, și va aduce  pentru prima dată în România, pe aceeași scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca peste 150 artiști internaționali și naționali,  dintre care amintim: ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman și Gramatik.

UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.

UNTOLD Festival este susținut de:

Partener instituțional: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj

Partener Principal: URSUS

Partener Oficial: Banca Transilvania, Banca Oamenilor Întreprinzători

Free WIFI provided by DIGI

Listen to the Untold Line-up with Google Play Music

Powered by: Absolut

Brought to you by: Coca-Cola

Pus în mișcare de: Țiriac Auto

Sponsori: Durex, Nescafe, McDonald’s, Naturlich, KFC

Mobility Partner: HTC

Charged by: EuroGsm

Technological partner: PcMadd

Susținut de: Cinema City, UTI Grup

Shopping Partner: Iulius Mall & Palas, Promenada

Refreshed by FA

VIP AREA provided by: Fratelli Group

Partener Print: PMA Invest

Inspired by: Daisler Print House

Partener Special: HaHaHa Production

Partener Travel: Wens Travel

Official Energy Partner – AGGREKO

Parteneri Media: Radio ZU, ZU TV, Antena 1, Antena Stars

Partener de monitorizare: Mediatrust

sursa foto: Untold

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.