Lansare oficială Audi A8 model 2011

Audi A8 2011

După aşteptări îndelungate, Audi a prezentat oficial noua sa navă amiral, limuzina A8, în carul evenimentului Design Miami ce a avut loc ieri, 30 noiembrie 2009. Însă ceva parcă nu e în regulă. Şi aici mă refer la capitolul design. Noul A8 este cam greu de catalogat ca fiind ceva nou, deoarece nu aduce aproape nimic nou faţă de modelul anterior – din punctul meu de vedere. Eu unul mă aşteptam la un model mai revoluţionar, la un design care să aducă un aer proaspăt atât în clasa limuzinelor de lux cât şi în gama constructorului german – trebuie să recunoaştem că modelele Audi au ajuns să semene între ele prea tare, cu variaţii mult prea mici între clase. Poate că e de vină exuberanţa tinereţii pentru felul în care văd lucrurile – aştept o revoluţie la fiecare lansare de nou model al unei mărci consacrate. Cel mai probabil, Audi a considerat că actualul model este unul foarte reuşit – pe bună dreptate – şi pe principiul „de ce să te legi la cap dacă nu te doare”, a ales să meargă pe varianta evoluţiei – cel puţin la capitolul design. Din punct de vedere tehnic şi calitativ, lucrurile stau însă cu totul altfel. Veţi vedea în rândurile ce urmează.

Să intrăm în detalii. Per total, alura şi proporţiile noului Audi A8 s-au păstrat cam aceleaşi – caroseria este realizată integral din aluminiu – diferenţele semnificative regăsindu-se la nivelul părţilor frontală şi posterioară. Astfel designul farurilor este unul cu care ne-am obişnuit deja, nota distinctivă fiind dată de compoziţia interioară a acestora – avem parte de un sistem de iluminare integral cu LED-uri, înşirate în forma specifică farurilor Audi. La capitolul stopuri, nimic special – aceeaşi formă omni-prezentă în toată gama constructorului din Ingolstadt. La interior avem parte de tot luxul pe care îl putem visa, într-o forma de asemenea evoluată din cea a vechiului model, cu finisări ireproşabile şi materiale de cea mai bună calitate: un nou sistem de comandă central MMI – cu funcţie de recunoaştere a scrisului de mână a proprietarului, noi sisteme de asistenţă a şoferului, sistem noght-vision cu funcţie de recunoaştere a pietonilor de pe carosabil, sistemul de siguranţă Audi Pre Sense etc.

La capitolul motorizări, noua navă amiral Audi va avea parte la lansare de două unităţi diesel şi una pe benzină: 3.0 TDIcu 250 CP şi 550 Nm, 4.2 V8 TDI cu 350 CP şi 800 Nm şi 4.2 V8 FSI cu 372 CP şi 445 Nm. Mai târziu va fi disponibil şi un motor de bază, o unitate 3.0 TDI ce va furniza doar 204 CP. Va fi oferită standard o cutie de viteze automată Tiptronic cu 8 trepte.

Alte sisteme care vor ţine pe puf ocupanţii noii limuzine Audi: sistem de recuperae a energiei de frânare şi funcţie start-stop, ultima generaţie a sistemului de tracţiune integrală Quattro cu distribuţie a cuplului atât între punţile motoare cât şi între cele două roţi ale punţii spate, suspensie din aluminiu pe pernă de aer cu 4 moduri de funcţionare presetate, Adaptive Cruise Control – capabil să oprească singur maşina dacă şoferul nu reacţionează în situaţii de trafic extreme etc.

text: Lucian Cosma / foto: Audi

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.