Maşina anului 2011 în România!
Membrii Uniunii Ziariştilor şi Editorilor Auto din România au desemnat marţi, 16 noiembrie 2010, maşinile care au reprezentat cel mai bine categoriile de „Maşina Anului”, „City Car” şi „Designul Anului” – 2011.
Programul acestei ediţii a constat în testarea modelelor finaliste pe două trasee alese de organizatori, ambele pe autostrada A1, ocazie cu care am putut să ne facem o viziune exactă asupra fiecărui model în parte. Deşi poate ne aşteptam ca Dacia Duster să ocupe un loc de frunte în clasamentul pentru categoria „Maşina Anului”, având în vedere că se luptă la nivel european pentru acelaşi titlu, aceasta a fost devansată de Opel Meriva care a ocupat locul II, câştigătorul fiind Renault Fluence cu un total de 147 de puncte. În ceea ce priveşte Dacia Duster, părerile au fost extrem de împărţite, dar vom reveni asupra acestui aspect cu un material detaliat.
Categoria „City Car 2011” a adus câteva surprize, câştigătorul fiind Suzuki Swift cu un total de 220 de puncte. Trebuie să recunoaştem că această maşinuţă de dimensiuni reduse, dar extrem de practice pentru o maşină de oraş, s-a comportat exemplar pe drum şi a lăsat o impresie extrem de bună, ceea ce ne-a şi influenţat în alegerea ei. Locul II a fost ocupat de Chevrolet Spark, la care am putut observa o mulţime de schimbări pozitive faţă de ceea ce a însemnat Chevrolet mai demult, locul III find lui Citroen cu modelul C3.
La categoria „Designul Anului 2011” alegera părea cel puţin simplă, având în vedere că am avut ocazia să testăm modelul Honda CR-Z. Designul futurist s-a dovedit a fi poate puţin prea ieşit din comun, Honda, cu 168 de puncte, fiind devansată la această categorie de Opel Meriva cu un total de 174 de puncte. Honda CR-Z rămâne însă o maşină cu un design intersant, atât la exterior cât şi la interior şi având în vedere că este un hibrid, experienţa pe A1 a fost chiar interesantă. Locul III a fost ocupat la această categorie tot de un Suzuki, mai precis modelul Kizashi, asupra căruia vom reveni de asemenea cu detalii, modelul fiind extrem de intereseant.
La capitolul SUV mai menţionăm Hyundai iX35 CRDi cu tracţiune integrală, care ne-a lăsat de asemenea o impresie plăcută şi care se comportă foarte bine pe drum, preţul fiind puţin piperat, chiar dacă varianta condusă de noi era full option.
Mai multe detalii vom prezenta în câteva materiale anterioare, deocamdată vă lăsăm în compania unei galerii foto.
Enjoy it!







