Geneva Preview: Mercedes F800 Style Concept
Preview pentru viitoarea clasă CLS

Coupe-ul de viitor fa fi prezentat la începutul lunii martie în cadrul Geneva Motor Show şi se aşteaptă deja la un succes garantat. Look-ul noului concept este inovator datorită elementelor futuriste precum uşa laterală glisantă. Conform declaraţiilor făcute de directorul pentru partea de design al companiei Mercedes Benz, Gorden Wagener, noul coupe deţine proporţii gândite ideal, care au fost îmbinate absolut armonios cu aspectul sportiv care caracterizează brandul Mercedes. Caracterul sculptural al F800 este aşadar rezultatul unei mixturi de forme şi funcţii care determină în primul rând stilul sportiv şi ne arată autoritatea şi respectul pe care o cere această maşină.
Pentru partea de interior s-a optat pentru scaune ultrauşoare ( construite din fibră de carbon şi magneziu ), armonizate de inserţiile cu lemn nobil dar şi cu unul dintre punctele forte, consola centrală. Sub capotă avem de a face de asemenea cu un sistem inovatic, ca sa nu spunem practic. Conceptul se foloseşte de o platformă multi-drive care permite acomodarea modelului fie pentru combustibil fie pentru sistemul plug-in hybrid.
Conceptul „hybrid” deţine un motor pe benzină V6 care dezvoltă 300 CP şi un modul hibrid care va aduce suplimentar 109 CP, deci vom discuta de un total de 409 CP care vor face asfaltul să ardă şi vor atinge viteza maximă de 249km/h respectiv 121km/h dacă vorbim despre electric mode. Mai important este şi faptul că F800 Style se poate deplasa doar pe curent până la 29 de km, modulul hibrid fiind ajutat de o baterie lithium-ion care poate fi încărcată la orice priză.
Conceptul „fuel cell” se foloseşte de asemenenea de un motor electric care produce 136 CP şi un cuplu de 290 Nm şi se foloseşte de componentele pe care Mercedes Benz le-a dezvoltat pentru o varietate de vehicule electrice. Aceste componente care au fost deja testate şi instalate pe ediţia limitată B Class F Cell au avantajul unei construcţii flexibile care le face potrivite pentru o varietate de configuraţii. Dacă celula de combustibil se situează în partea din faţă a maşinii era evident faptul că motorul electric va primi partea din spate.
Pe lângă performanţele anunţate, Mercedes a avut grijă să echipeze noul concept cu tone de tehnologie. Printre ele se află un „goodie”, de fapt un sistem de comandă ultraperformant, o funcţie specială pentru sistemul de navigare de 360 grade „Range on Map”, un nou sistem Distronic Plus precum şi inovatorul Pre-Safe ( sistemul care gândeşte cu 600 de milisecunde înaintea unui eventual impact şi acţionează automat frânele ).






