VW Touareg Drive Test

Inovaţie şi noncomformism îmbinate cu o tehnologie pe măsură

Astfel se poate defini noul model VW Touareg, pe care am avut plăcerea să-l testăm într-un mediu care i-a pus la încercare toate dotările speciale cu care se laudă acest bolid.

Prima impresie contează

Pentru o maşină 4×4, Touareg îţi lasă ca primă impresie eleganţa desăvârşită, grandoare şi undeva în adâncul minţii te gândeşti că parcă ţi-ar fi oarecum milă să-l testezi pe un teren accidentat, chiar dacă se cere acest lucru. Dar întrebarea care ne-a măcinat de la prima vedere a modelului rămâne: Ce reuşeşte VW să aducă în plus faţă de modelul precedent? Răspunsul – Noul V6TDI Blue Motion Technologie, care reuşeşte să atingă performanţa celui mai redus nivel de emisii CO2 din clasa sa. (şi multe alte noutăţi pe care le veţi descoperi pe parcurs).

Detalii tehnice

Să trecem însă la detaliile tehnice care ne-au atras atenţia şi despre care suntem convinşi că vreţi să aflaţi mai multe. Modelul pe care l-am testat e un V6 BMT TDI de 3.0l care reuşeşte să dezvolte nu mai puţin de 240 CP, fiind dotat cu o transmisie automată în 8 trepte de viteză. Impresionantă rămâne puterea de accelerare a bolidului de la 0 la 100km/h, undeva între 5 şi 6 secunde, valoare redată întocmai şi de fişa tehnică a acestuia. În oraş, maşina, deşi are proporţii apreciabile, se descurcă magnific şi se remarcă sistemul inovator start/stop, mai ales atunci când te aflii la semafor. Motorul se opreşte abia sesizabil pentru a re porni apoi când începi deplasarea.

VW a dorit să scadă consumul de combustibil pentru  noul model. Cum au reuşit să facă acest lucru? Printre altele au reuşit să reducă greutatea caroseriei cu aproximativ 200 de kg.  La partea de consum însă – modelul se laudă cu unul mixt de 7.4l – noi am reuşit să scoatem ceva mai mult, având în vedere că am solicitat maşina pentru a-i testa abilităţile. Şi pentru că veni vorba de abilităţile noului Touareg am ales un traseu interesant, dotat cu unele „denivelări naturale” mai precis Cluj-Gilău-Lacul Tarniţa până spre „coada lacului”.

În ceea ce priveşte suspensia noului model, aceasta este una pneumatică cu reglare în funcţie de sectorul de drum pe care îl parcurgi sau de stilul de condus pe care îl abordezi. Noi am testat pe rând fiecare variantă, de la confort  la normal şi sport – varianta care ne-a atras atenţia în mod deosebit pentru că s-a adaptat foarte bine la traseul ales de noi. Şi pentru că acest bolid este unul care vrea să-ţi ofere senzaţii extreme, atunci poţi să te aventurezi într-un off-road extrem datorită pachetului „Terrain Tech”, care oferă tracţiunea integrală permanentă 4xMotion, cu o cutie de viteze specială şi reductor, precum şi diferenţial blocabil central pentru puntea spate.

Exterior la fel de elegant ca şi interiorul


Noul Touareg dispune de proporţii impresionante: astfel modelul măsoară 4795mm în lungime, 1940mm în lăţime şi 1709mm în înălţime – valori care definesc acest model. Touareg a fost dotat cu faruri bi-xenon adaptive, cu lumină de viraj inclusă şi lumini de drum permanente. Opţiunea Dynamic Light Assist îţi permite să foloseşti faza lungă pe timp de noapte, fără să deranjezi ceilalţi participanţi din trafic. Modelul testat de noi este echipat cu jante din aluminiu „Atacama” 7,5Jx17 cu anvelope de dimensiunea 255/60 R17. În ceea ce priveşte elementele exterioare de design, modelul a fost dotat cu pachetul opţional „Chrome&Style” ce constă în două ţevi de eşapament dreptunghiulare cromate precum şi bare de protecţie în design cromat.

Interiorul noului Touareg este la fel de impresionant şi te invită să savurezi experienţa şi totodată plăcerea de a conduce acest vehicul. Spaţiul din interior este realmente remarcabil şi nu te vei simţi presat sau incomod, ceea ce este foarte important chiar şi atunci când te afli într-o maşină de asemenea dimensiuni. Materialele de cea mai bună calitate emană conservatorismul VW, dar în acelaşi timp şi eleganţa cu care ne-am obişnuit din partea producătorului german. Unul dintre sistemele inovatoare care ne-au atras atenţia este „Area View”. Acesta desemnează sistemul de reprezentare a vecinătăţii imediate din jurul noului Touareg – atât din părţile laterale cât şi din spate – imaginile fiind redate, datorită senzorilor, pe ecranul lcd amplasat în consola centrală. Display-ul din bord, situat între ceasuri, îţi indică toate datele importante în ceea ce priveşte maşina – de la navigaţie până la consum etc.  La partea de media, remarcăm sistemul bluetooth, care funcţionează impecabil, depinde doar cât de mult îţi place să-l foloseşti sau cât de mult ţii ca orice conversaţie la telefon să rămână privată. Sonorizarea ambientală este foarte bună, se remarcă multiplele sisteme precum   MEDIA –IN, cu cablu adaptor pentru  i-Pod, sau Media In cu cablu adaptor usb (se renunţă la conectorul AUX -IN din dotarea standard). Pe lângă acestea sunt o sumedenie de opţiuni care îţi vor face cu ochiul, dar care îţi vor urca şi preţul considerabil dacă decizi să-ţi faci toate mofturile.

Per total, cu toate dotările enumerate plus acelea asupra cărora nu ne-am oprit în mod deosebit, noul Touareg poate fi achiziţionat pentru suma de 56.401 Euro. Rămâne însă la latitudinea fiecăruia dintre doritori să opteze sau nu pentru anumite dotări care nu vor influenţa însă prea mult preţul. De asemenea, mulţumim dealer-ului VW din Cluj-Napoca, Autoworld SRL.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.