2019 – It`s wedding season!

Povesteam zilele trecute cu o prietenă despre faptul că în fiecare an apar trenduri noi în ceea ce privește organizarea unei nunți, elemente decorative, culori, tematică. Personal sunt adepta unui stil clasic și prefer nunțile în stil american, cu bufet și cu multă interacțiune între invitați. Industria aceasta se dezvoltă din ce în ce mai mult și, cred eu, undeva pe drum se pierde esența. Mai mult sunt adepta unui stil personalizat, asta însemnând că aș prefera să îmi organizez propria nuntă după bunul meu plac și să țin cont de ceea ce îmi doresc eu pentru ziua mea specială.

Am stat puțin să analizez ceea ce se caută, dar și ceea ce găsești la ora actuală vis-a-vis de acest subiect. Fiind adepta stilului clasic, după cum am menționat deja, aș alege o rochie simplă, dar de efect, o coafură care să ne aducă aminte de anii `20, aranjamente florale subtile și o tematică legată bineînțeles de lumea vinului.

Acum aproximativ două săptămâni a avut loc târgul de profil Nunta la Palat și am pornit într-o incursiune pentru a descoperi ce noutăți ascunde acest sezon. M-am oprit bineînțeles la standul Crazy Studio, este salonul pe care îl frecventez cu regularitate, pentru micile momente de răsfăț (coafor, manichiură, masaj etc) și mi-a plăcut faptul că au ales să meargă pe ideea de simpliate și bun gust, atât la capitolul makeup, cât și în ceea ce privește coafurile alese pentru domnișoarele care au reprezentat salonul. Ulterior, am stat la o cafea cu Annamaria Lajosi, proprietarul salonului, pe care o cunosc deja de peste 10 ani și căruia îi mulțumesc cu drag de fiecare dată, pentru că are atâta grijă de mine. Am povestit deschis despre sezonul de nunți, despre ceea ce au pregătit în materie de pachet pentru viitoarele mirese, dar și de ce este important să alegem servicii de încredere.

Sunt multe aspecte care s-au schimbat în ultimii ani și noi încercăm în permanență să ținem pasul cu ceea ce e în trend. Mai mult, este foarte important să încerci să vezi ce își dorește viitoarea mireasă, da, se poate întâmpla ca ea să nu știe ce coafură o avantajează, sau cum s-ar simți cel mai confortabil. Aici este cel mai important moment, trebuie să îi oferi consultanță, iar noi pe acest punct mizăm. Să ajutăm clienta să se decidă, să îi arătăm toate variantele și să optăm împreună pentru o alegere cât mai bună. Pentru noi este important ca ea să se simtă cât mai bine în salonul nostru, să se relaxeze. Am depășit momentul în care o mireasă trebuie să fie stresată, iar pachetul nostru conceput special pentru mirese conține pe lângă aranjat, manichiură, pedichiura, dar și makeup. În plus oferim și un masaj de relaxare din partea casei, după cum spuneam, nimic nu se compară atunci când mireasa este relaxată. Ritmul alert la care suntem supuși ne face să uităm câteodată de lucrurile esențiale”, afirmă Annamaria Lajosi.

Stiliștii de la Crazy Studio, Andrei Pop, Eniko Mathe și Emöke Baksai au realizat coafurile pentru acest eveniment, iar machiajul a fost asigurat de Csilla Salagean și Diana Cucuruzan.

Mi-a plăcut foarte mult la standul amenajat cu mult bun gust, aranjamentele florale au fost frumoase și subtile și au fost oferite de Perfect Day Decor. Printe altele am aruncat o privire și pe Pinterest pentru câteva idei de aranjamente și cred că cei de la Perfect Day Decor le vor putea realiza fără probleme.

Standul Crazy Studio – Nunta la Palat 2019 foto: fotozz.ro
Hair by Emöke Baksai, Makeup by Csilla Salagean, foto: fotozz.ro
Hair by Emöke Baksai, Makeup by Csilla Salagean foto: fotozz.ro
Hair by Emöke Baksai, Makeup by Csilla Salagean foto: fotozz.ro

Dacă sunteți interesate de pachetul special pentru mirese oferit de Crazy Studio puteți contacta echipa aici! Veți primi toate detaliile necesare.

La capitolul inspirație pentru decorațiuni de nuntă, am găsit câte ceva pe gustul meu pe Pinterest și sunt sigură că cei de la Perfect Day Decor le vor putea realiza.

Pinterest
Pinterest
Pinterest

sursa fotografiilor inspiraționale: Pinterest

text: I.B.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.