Beneficiile uleiului de migdale dulci
Aveam pregătit acest material de ceva timp, însă nu am apucat sub nici o formă să îl public. Sunt sigură că majoritatea dintre voi cunosc beneficiile acestui ulei și sper că îl și folosiți, dacă nu, vă îndemn să o faceți. Uleiul de migdale dulci este cunoscut din Antichitate pentru proprietățile sale deosebite, se folosea pe atunci la prepararea pudrelor pentru machiaj, dar și pentru masaj corporal. Cel mai interesant lucru este faptul că se potrivește oricărui tip de ten, este puternic emolient, dar nu îngrașă tenul absolut deloc. Eu am un ten mixt și se portivește foarte bine, hidratează puternic și se absoarbe foarte repede în piele. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am început să îl folosesc în mod regulat. Mai precis îl folosesc dimineața ca bază pentru machiaj și insist puțin mai mult pe zona ochilor, iar seara mă răsfăț cu un masaj facial după demachiere, folosind desigur același ulei de migdale dulci.
Uleiul de migdale are numeroși nutrienți și numeroase proprietăți care îl fac un puternic ingredient cosmetic. Efectele aplicării uleiului de migdale pe piele pot fi comparate cu efectele obținute prin aplicarea unor variate tratamente cosmetice, dar fără efecte secundare. Mai mult, fiind un produs obținut prin presare la rece (am subliniat de foarte multe ori acest aspect important) își păstrează toate proprietățile care îl fac atât de deosebit. Probabil că vă așteptați ca atunci când îl deschideți să simțiți un miros îmbietor de migdale, ei bine nu este chiar așa, iar cele care au mirosul penetrant de „prăjitură cu migdale” conțin în mod evident și parfum.
Eu folosesc uleiuri aparținând brand-ului VAIDA, datorită gamei largi de produse pe care o au.
Dacă vreți să încercați acest produs vă sugerez să o faceți și să reveniți cu un feedback aici. Produsul poate fi comandat de aici.