Delicatese de Paşte
E săptămâna mare şi trebuie să te pregăteşti pentru masa de Paşte. Fie că o petreci alături de familie sau cu prietenii, este clar că va trebui să vii cu reţete delicioase. Mie personal nu îmi place carnea de miel. Cert este că de pe masa de Paşte nu trebuie să lipsească măcar o specialitate culinară care să conţină acest tip de carne, dar poţi să abordezi şi alte reţete, care să întregească ospăţul de sărbătoare. Dacă ai ţinut tot postul, atunci consumă cu mare atenţie şi mai ales cu moderaţie şi cel mai important, încearcă să nu consumi în prima zi după post carne de miel, pentru că este destul de grea şi există posibilitatea să nu te simţi bine. În cele ce urmează vom face în următoarele zile sugestii culinare pentru masa de Paşte şi vom începe bineînţeles cu aperitivele.
Aperitivul
Rolul aperitivului este să îţi ofere o gustare înainte de felul principal, s[ menţină interesul pentru felul principal ce va urma şi nu să substituie o masă. Aperitivele trebuie degustate şi nu este indicat să vă îndopaţi prea tare, dacă doriţi să degustaţi şi felul principal. La capitolul aperitive vă sugerăm să renunţaţi de această dată la clasicele platouri, umplute cu fel de fel de bunătăţi şi vă axaţi pe ceva mai simplu, gustos şi uşor de preparat care vă lasă mai mult timp la dispoziţie pentru pregătirea felului principal.
La partea de aperitive sugerăm următoarele:
1 Platou italian
Simplu de pregătit, extrem de gustos şi veţi pierde mult timp. Aveţi nevoie de brânzeturi precum: gorgonzola, mozarella, măsline negre şi verzi, chilli, ardei copţi, curmale uscate şi elementul principal – prosciutto crudo. Ingredientele enumerate se proţionează şi se aşează pe un platou. Nu există o ordine anume a aranjării ingredientelor, singurul sfat este să nu aranjaţi măslinele ci să le „aruncaţi” pur şi simplu printre ingrediente.
2 Platou grecesc
Platoul grecesc este la fel de simplu de preparat. Conţine măsline, castraveţi, un sos delicios format din iaurt şi brânză. Vei avea nevoie de piadina, pe care o poţi prepara sau o poţi cumpăra gata făcută – depinde de timpul de care dispui, măsline verzi sau roşii, noi sugerăm cele verzi pentru că se potrivesc mai bine, 2 castraveţi curăţaţi şi tăiaţi rondele, o cutie de iaurt gras, brânză de vacă, piper, busuioc, mărar şi usturoi. Pentru sos veţi folosi un bol în care amestecaţi brânza de vacă şi iaurtul până obţineţi o cremă omogenă. Adăugaţi condimente după gust, sosul trebuie să fie puţin iute, deci puteţi tăia foarte mărunt şi un mic chilli. Adăugaţi usturoi, sare şi piper negru şi aşezaţi sosul pe un platou. Pe acelaşi platou aşezaţi măslinele şi bucăţile de piadina, la fel şi rondelele de castravete. Castravetele poate fi condimentat la rândul său după gust.
Puteţi vizualiza încă patru reţete de aperitive în galeria foto de mai jos
Vă dorim poftă bună!
deja imi ploua in gura :)) trecem la felul principal? 🙂