Eveniment de suflet: Re:Set Your Closet în 8-9 iunie la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca
Șapte ediții de succes cu momente frumoase și multă emoție, totul dedicat comunității. Re:Set Your Closet se întoarce peste o săptămână, mai exact în perioada 8-9 iunie, la Cluj-Napoca în incinta Bastionului Croitorilor. În acest spațiu urban cu o puternică însemnătate, atât pentru organizatori cât și pentru comunitate, va avea loc cel mai frumos târg de vânzare de haine și accesorii noi & pre-owned. Această ediție este organizată în colaborare cu Asociația Little People cunoscuți publicului larg pentru proiectele de suflet dedicate copiilor bolnavi de cancer și a implicării lor în comunitate.
Peste 25 de expozanți, vor expune piese cu personalitate pe care le veți putea achiziționa și să le oferiți valențe noi sau cine știe, un suflu nou, proaspăt.
Organizatorii au mers și mai departe în acest an și datorită colaborării cu Asociația Little People au decis să lanseze un „Call To Action” spre comunitate prin care doresc să transmită următorul mesaj: „DONAȚI lucrurile bune, îngrijite, sau chiar noi! Aduceți cu grijă acele haine, și DOAR acele haine pe care voi sau copiii voștri le-ar mai purta – nu aruncate în saci sau pungi – ci cu respect alese. Tot ce vom colecta va fi mai departe selectat și pus spre vânzare în Little People Charity Shop, iar banii obținuți vor fi mai departe investiți în proiectele Asociației Little People.”
Ce înseamnă de fapt RE:SET your Closet?
RE:SET your Closet este o inițiativă pentru comunitate care susține co-ownershipul de îmbrăcăminte și accesorii și susține ideea prelungirii vieții unui produs vestimentar pe care de altfel noi ca și consumatori le tratăm ca și produse perisabile. Dacă ai prea multe lucruri în dulap, prin podul casei, pe la părinți pe acasă, haine în care nu te mai regăsești, umerașe îndoite de cât sunt de încărcate, ș.a. le-ai putea găsi un sens și le-ai putea da valoare.
A consemnat Ileana Bocu