THE CHAINSMOKERS VIN PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, LA UNTOLD!
O veste spectaculoasă așteptată și confirmată. The Chainsmokers vin pentru prima dată în România la cel mai îndrăgit festival, UNTOLD 2018. Ne-am bucurat nespus de mult la aflarea acestei vești iar duo-ul american format din Alex Pall și Andrew Taggart vor fi cu siguranță un must see. The Chainsmokers sunt câștigatori ai unui premiu Grammy, iar melodia cu care au devenit cunoscuți – “Closer”, are peste două miliarde de vizualizări. În 2017, THE CHAINSMOKERS au lansat în colaborare cu trupa britanică Coldplay piesa “Something just like this” care în prima zi de lansare a obținut și un record mondial. Piesa a avut peste 9 milioane de accesări într-o singură zi, performanță nereușită de nici un artist până în acel moment. Tot în anul 2017, revista Forbes a plasat THE CHAINSMOKERS pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiți DJ din lume, cu câștiguri de peste 40 de milioane de dolari.
Lineup-ul festivalului este completat și în acest an de nume îndrăgite și așteptăm cu nerăbdare să revedem artiștii preferați. Îl vom vedea așadar pe Jason Derulo, legendarul Tiesto revine pe scena festivalului iar Don Diablo, care a avut un show spectaculos anul trecut, se află din nou pe scenă. În plus îi vom vedea pe Tujamo, KSHMR, Fedde le Grand, Danny Avila, Will Sparks, The Asteroids Galaxy Tour, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Seth Troxler, Borgore și The Glitch Mob.