Azi începe “Vocea României”! Iată la ce să ne aşteptăm!
În această seară, de la ora 20:15, “Vocea României” se va face auzită în casele telespectatorilor ProTV. Formatul inedit, un juriu extraordinar şi o echipă de producţie care are în portofoliu nenumărate succese, fac din această emisiune una dintre cele mai aşteptate lansări ale toamnei.
“Vocea Romaniei” este emisiunea care duce concursurile de talente la un alt nivel, structura acesteia fiind o noutate absolută.
Show-ul are diferite etape, fiecare dintre ele fiind un pas în descoperirea acelei voci extraordinare, capabile să cucerească o ţară întreagă. În prima fază, cea a “audiţiilor pe nevăzute”, fiecare dintre cei patru antrenori trebuie să îşi formeze o echipă, iar alegerea se face exclusiv în funcţie de vocea lor. Cei patru stau întorşi cu spatele la scenă, iar atunci când îşi doresc pe cineva în echipa lor nu trebuie decât să apese butonul “Eu te vreau”. Dacă se întorc cel puţtin doi antrenori, mingea este în terenul concurentului, pentru că el trebuie să aleagă cu cine vrea să meargă mai departe.
Premii la “Vocea României”
Câştigătorul show-ului “Vocea României” va intra în posesia marelui premiu în valoare de 100.000 de Euro şi va avea ocazia să lanseze un album sub labelul Universal. La rândul lor, finaliştii clasaţi pe următoarele trei locuri vor fi şi ei susţinuţti în lansarea a câte unui single.
Antrenorii de la „Vocea României”
O altă noutate adusă de acest show este faptul că la „Vocea României” nu există juraţti, ci antrenori. Cei patru, Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Brenciu, vor deveni adevăraţi mentori pentru fiecare om din echipa lui.
“Când am aflat că vom alege concurenţii numai în funcţtie de voce, stând cu spatele, mi-am zis imediat că asta e pentru mine. În plus, sunt alături de trei oameni extraordinari, care îmi sunt de altfel şi prieteni şi împreună cu care, veţi vedea, am reuşit să facem un super show”, a declarat Smiley.
Pe scena de la “Vocea României” vor urca voci puternice, cu experienţă, voci cu un timbru deosebit, usor recognoscibile şi nu în ultimul rând voci care reuşesc să transmită emoţie.
Telespectatorii ProTV vor avea parte de azi, săptămânal, în fiecare marţti seara, nu doar de foarte multe surprize, ci şi de muzică de cea mai bună calitate.
Fiecare dintre concurenţti este acompaniat de o trupă live, condusă de însuşi George Natsis, unul dintre cei mai buni compozitori şi muzicieni din România.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com