Va inaugura Inna „National Arena”?
Mircea Sandu preşedintele FRF, doreşte ca la inaugurarea Arenei Naţionale, să concerteze Inna. Pe data de 6 septembrie, odată cu meciul România – Franţa din preliminariile pentru Euro 2012, va avea loc inaugurarea Arenei Naţionale.

Unul din invitaţii speciali va fi Marcel Pavel care va cânta imnul naţional, iar versurile vor fi afişate pe cele patru ecrane gigantice. Pe lângă talentatul artist, vor mai încinge atmosfera şi Horia Breciu şi Dan Bitman.
„În primul rând îi vom aduce pe cei cu peste 100 de selecţii la echipa naţională, Gică Hagi, Gică Popescu, Ladislau Boloni şi Dorinel Munteanu şi le vom oferi câte o medalie şi o diplomă din partea FRF.
Încercăm să organizăm şi un mic concert al artistei Inna, întrucât ea este foarte iubită şi în România şi în Franţa”, a declarat Mircea Sandu.
Sursă : Agenţiadepresămondenă.com






