Adrian Mutu riscă până la 3 ani de închisoare

Adrian Mutu pare să nu scape prea uşor de probleme, după ce l-a bătut pe un chlener originar din Kosovo, într-un bar din Florenţa. Dacă acesta va dovedi că agresiunea a fost premeditată, fotbalistul ar putea sta în închisoare de la trei luni la trei ani.

Conform unor surse neoficiale, citate de Libertatea, Racaj Berat, chelnerul bătut de Adrian Mutu într-un local din Florenţa, ar dori 100.000 de Euro pentru a renunţa la plângerea penală de agresiune. În cazul în care nu va renunţa la această plangere, fotbalistul român riscă închisoarea de la trei luni la trei ani.  Adrian Mutu l-a bătut pe chenerul din Florenţa după ce a fost jignit de acesta. Cel puţin aşa declară fotbalistul care s-a declarat înfuriat de faptul că angajatul barului l-a numit “ţigan român” şi a spus că ar trebui să moară.
Mutu a declarat prin intermediul avocatului său: „Ştiu că am greşit, dar m-am săturat să fiu jignit şi umilit de toţi. N-am mai suportat să stau cu capul în pământ. Din acest motiv l-am şi lovit pe chelner. Pe stadion ne înjură, pe stradă ne înjură, la cârciumă ne înjură… dar ce, au ajuns românii ultimii oameni ai Europei?”
Reprezentanţii echipei de fotbal la care evoluează romanul vor lua deciziie care se cuvin. „Vom vedea cum se va finaliza ancheta şi apoi vom lua o decizie, dar ceea ce a făcut Mutu este inadmisibil”, a declarat Andrea Della Valle.

Sursa: Agenţiadepresămondenă.com

You may also like...

1 Response

  1. Alex spune:

    da ia mai dal dracu de albanez ce dracu au ajuns romani sa fie injurati si de negroteii aia albanezi da bine i-a facut… stiti ce fac albanezi prin Grecia? cauta sa intre in spitale ca sa le plateasca prostul care cade in plasa..asa si chelnerul a cautat-o a vrut bani nenorocitul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.