Imagini noi cu Britney Spears
Britney a fost surprinsă de fotografi la o piscina unui hotel luxos din L.A., unde a petrecut o după amiază cu o prietenă. Deşi starul nu s-a lăsat intimidată de privirile curioase se observă că vedeta se gândeşte cu nostalgie la vremurile de odinioară, atunci când era suplă, fără operaţii nereuşite de lipoabsorbţie şi fără atâtea probleme pe care singură şi le-a creat. În ultima vreme însă, vedeta pare să-şi fi revenit puţin din abisul în care s-a aflat pentru atâta timp şi doreşte să-şi facă ordine în viaţă. Albumul său este foarte promovat şi se crede că va avea succes. Vedeta nu a reuşit să revină la silueta ei de odinioară dar se vede că încearcă să nu pună şi alte kilograme în plus.
Spears a vândut la nivel mondial peste 83 de milioane de albume. Ea se află pe locul 8 în topul vedetelor cu cel mai mare număr de albume vândute în state. În anul 2009 Forbes a declarat-o drept una dintre cele mai puternice vedete şi a clasat-o pe locul doi în topul muzicienilor tineri, cu peste 35 de milioane de dolari câştigaţi doar în acest an.