Nominalizările la MTV Movie Awards

Vezi ce filme au fost nominalizate pentru a pleca pe 3 iunie cu trofeul acasă.

Show-ul va avea loc pe 3 iunie la Gibson Amphitheater din Los Angeles, iar favoriţii din acest an au adunat deja câte 8 nominalizări fiecare. Este vorba despre peliculele „The Hunger Games” şi comedia „Bridesmaids”. Potrivit accesshollywood.com cele două lungmetraje au fost nominalizate la principalele categorii de premii, inclusiv la „cea mai bună distribuţie”, „cel mai bun actor debutant” şi „cel mai bun film al anului”.

La categoria „cel mai bun film al anului” au mai fost nominalizate peliculele Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, The Help şi The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1. La categoria cel mai bun actor vor concura Daniel Radcliffe (Harry Potter and the Deathly Hallows), Ryan Gosling („Drive”), Joseph Gordon-Levitt („50/50”), Josh Hutcherson („The Hunger Games”) şi Channing Tatum („The Vow”).

La categoria cea mai bună actriţă au fost nominalizate Jennifer Lawrence („The Hunger Games”), Kristen Wiig („Bridesmaids”), Emma Stone („Crazy, Stupid, Love”), Emma Watson („Harry Potter and the Deathly Hallows”) şi Rooney Mara („The Girl With the Dragon Tattoo”).

Pe lângă aceste categorii se numără şi cea mai bună transformare pe marele acran unde au fost nominalizaţi actorii Collin Farrell pentru „Horrible Bosses”, Elizabeth Banks pentru rolul din „The Hunger Games”, Johnny Depp – 21 Jump Street, Michelle Williams – My Week with Marilyn dar mai ales Rooney Mara pentru transformarea uluitoare în pelicula „The Girl with the Dragon Tattoo”.

Gala va fi transmisă live de către postul MTV.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.